Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 17 iunie 2024 20:28 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 22:38
Oleksandr Zinchenko (27 de ani), fundașul lui Arsenal, și Roman Yaremchuk (28 de ani), atacantul Valenciei, au fost foarte acizi în a critica jocul sub orice critică al Ucrainei la 0-3 cu România. „Ne cerem scuze suporterilor că i-am dezamăgit!”, a spus primul la zona mixtă. „N-am respectat în totalitate instrucțiunile antrenorului. Românii au câștigat meritat”, a completat celălalt.
Nici cel mai pesimist jucător al Ucrainei nu se aștepta la o asemenea corecție administrată de naționala României! Nici selecționerului Serhiy Rebrov nu i-a venit să creadă când a privit tabela de pe Allianz Arena la pauză. „S-au făcut multe greșeli, trebuie să admitem. Cred că a fost ceva absolut neașteptat pentru toată lumea.
Dar acesta este Euro și mai avem două meciuri să ne revenim și să schimbăm impresia debutului", a declarat antrenorul de 50 de ani, al cărui contract expiră în iunie 2026. Și care a suferit cel mai sever eșec din 15 meciuri cu el pe banca tehnică și a bifat al doilea joc în care naționala a încasat trei goluri!
Zinchenko: „Îmi găsesc cu greu cuvintele după 0-3 cu România!"
Mult mai critici și mai supărați au fost la zona mixtă fundașul stânga titular și atacantul introdus de învinșii „tricolorilor" pentru ultima jumătate de oră. „Nu știu ce să zic. Este foarte jenant să te mai uiți acum în ochii fanilor. Ei au venit astăzi să ne susțină. Le promitem însă că vom face totul în următorul meci pentru a-i face fericiți.
Îmi găsesc acum cu greu cuvintele. Cred că nu am fost suficient de agresivi în atac, nu ne-am creat ocazii și, deși am controlat jocul până la primul gol încasat, n-am avut atitudinea corectă împotriva României", a declarat integralistul Oleksandr Zinchenko.
Știam că primul meci este foarte important, dar astăzi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Nu știu unde a fost punctul de inflexiune. Mereu e dureros să ratezi primul meci, dar ne-au lipsit multe. La pauză, selecționerul a spus să acționăm mai agresiv în față. Controlul mingii este una, iar să creezi ocazii e altceva
Oleksandr Zinchenko, fundaș Ucraina
„Scorul de pe tabela de marcaj este 3:0. Am pierdut, am fost mai prejos. Nu avem scuze, nu am arătat jocul nostru astăzi. Nu am respectat în totalitate instrucțiunile antrenorului. Românii au câștigat meritat.
Yaremchuk: „Felicitări românilor, azi au fost mai buni și ei au meritat să câștige"
Pe aceeași linie dură s-a situat după meciul de la Muchen și Roman Yaremchuk, în locul căruia Rebrov l-a preferat ca vârf de atac pe Artem Dovbyk: „Cred că nu pot exista scuze. Este greu să vorbești la 0-3. Numai că ar fi greșit să spun ceva la cald.
Felicitări românilor, noi trebuie să ne concentrăm pe jocul nostru și să mergem mai departe. Vom trage la maximum, avem o mare responsabilitate. Trebuie să ne adunăm și să vorbim în vestiar, să luăm niște măsuri nu în cuvinte, ci în fapte".
Dacă vrem să obținem ceva la acest Euro, fiecare jucător trebuie să dea maximum. Am încercat să marcăm, dar am avut puține ocazii, mai ales în prima parte. Este necesar să analizăm cu atenție meciul, să le arăt jucătorilor unde au greșit și să ne pregătim pentru următorul joc. Trebuie să arătăm spiritul ucrainean
Serhiy Rebrov, selecționer Ucraina