Articol de GSP - Publicat joi, 05 noiembrie 2009 00:00
Sabău ştie care sînt cauzele pentru care Poli nu a reuşit încă să cîştige în Europa League
Antrenorul lui Poli, Neluţu Sabău, caută soluţia pentru a reuşi prima victorie în Europa cu Timişoara. "Căutăm în continuare cheia spre a înscrie, sperăm să o găsim. Pornim cu şansa a doua, nu sîntem favoriţi, dar am venit aici să facem un joc bun şi să ne legăm de orice oportunitate pentru a scoate un rezultat bun. Cei care vor intra în teren trebuie să arate că sînt jucători care merită să joace la acest nivel şi la Poli", a declarat "Moţul" la conferinţa de presă oficială dinaintea partidei.
Tehnicianul bănăţenilor crede că lipsa de experienţă internaţională a elevilor săi a făcut ca Poli să nu reuşească o izbîndă în cupele europene. "Noi sîntem o echipă fără experienţă internaţională. 99% din jucători nu au mai jucat la nivelul acesta. Nu poţi să ai curaj să domini adversari care joacă în Europa de 10-20 de ani, sau mai mult. Dar asta nu înseamnă că am venit pînă aici doar să ne antrenăm. Credem în şansa noastră şi mîine vom da tot ce putem", a explicat Sabău.
"Anderlecht e o echipă bine organizată, echilibrată valoric, cu o bancă de rezerve valoroasă. Are o tradiţie care o obligă la performanţă, aşa cum se întîmplă în România cu Steaua şi Dinamo"
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Poli Timişoara
"Obiectivul nostru principal e să jucăm într-o cupă europeană şi la anul. Sperăm că această echipă va reuşi şi anul viitor cel puţin tot atîtea jocuri internaţionale"

Nibombe crede în victorie
Dare Nibombe, fost jucător în Belgia, la La Louviere şi la Mons, a fost jucătorul care l-a însoţit pe Sabău la conferinţa de presă cu jurnaliştii belgieni. "Meciul cu Anderlecht e printre cele mai importante, vom încerca să ne îmbunătăţim poziţia din clasament. Nu ne va fi uşor, dar o victorie aici, la Bruxelles, e posibilă. Ne-am pregătit, am putea cîştiga primul joc european aici. Sîntem gata să aducem toate punctele la Timişoara", a spus togolezul.
FLASH
"Anderlecht joacă italieneşte"
Sabău a arătat încă o dată că şi-a studiat temeinic adversarul. "Anderlecht mă surprinde, pentru că joacă italieneşte. E organizată defensiv, se apără bine. Mă refer aici la meciul de la Timişoara. La Zagreb au învins datorită celor două ocazii ale lor, deşi croaţii au dominat partida. Sînt cea mai periculoasă echipă din Belgia la fazele fixe", şi-a lăudat "Moţul" adversarii.
Ironic cu sancţionarea CFR-ului
Marian Iancu a primit cu sarcasm vestea că formaţia clujeană a fost sancţionată doar cu o amendă de 30.000 de lei pentru petarda aruncată în teren, la meciul cu Timişoara. "Sînt plăcut surprins că s-a luat o asemenea decizie drastică. Nu mă aşteptam la atîta duritate din partea comisiei faţă de CFR. E o decizie bună, în sfîrşit s-a făcut dreptate, iar acum fanii clujeni se vor gîndi de două ori înainte să mai facă aşa ceva de teama de a nu-şi mai periclita clubul", a declarat, ironic, patronul bănăţenilor. (Mihai Mateaş)
Vor calificarea de azi
Stoperul maghiar al belgienilor, Roland Juhasz (26 de ani), crede că echipa sa ar trebui să cîştige neapărat meciul cu Poli, pentru a rezolva calificarea. "E clar! Jucăm acasă şi ştim că nu avem altă variantă decît victoria în faţa românilor. Dacă reuşim, cu siguranţă terminăm peste ei în grupă şi vom avea o grijă mai puţin în privinţa calificării. Am făcut o treabă bună în tur, că am obţinut un egal în deplasare, dar acum trebuie să fim mai ofensivi şi să cîştigăm", a declarat Juhasz. (Flaviu Popa)
Croaţii riscă eliminarea
După sancţiunea dictată contra celor de la Dinamo Zagreb, care a fost depunctată cu trei puncte şi obligată să dispute meciurile de acasă, cu Ajax şi Timişoara, cu porţile închise, UEFA le-a transmis un ultimatum croaţilor. Astfel, la următoarea abatere disciplinară a fanilor echipei din Zagreb, la orice meci, indiferent de competiţie, Dinamo va fie exclusă din toate competiţiile organizate de forul european. (Flaviu Popa)