INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  CFR CLUJ - ȚSKA SOFIA 0-0

FOTO+VIDEO. CFR Cluj - ȚSKA Sofia 0-0 » Campioana, o decepție și după plecarea lui Petrescu! Clasamentul grupei

CFR Cluj a remizat cu ȚSKA Sofia, scor 0-0 +29   FOTO
CFR Cluj a remizat cu ȚSKA Sofia, scor 0-0

Articol de - Publicat joi, 03 decembrie 2020 23:51 / Actualizat vineri, 04 decembrie 2020 00:12

CFR Cluj a remizat cu ȚSKA Sofia, scor 0-0, după un nou joc dezamăgitor al campioanei. „Feroviarii” au nevoie de o victorie joia viitoare, cu Young Boys, pentru a se califica în „16”-imile Europa League.

Chiar dacă era deja eliminată din competiție, ȚSKA a controlat meciul, CFR mulțumindu-se în general cu acțiuni pe contraatac. Care au funcționat. Dovadă că „feroviarii” au avut două ocazii importante în primul act: golul turcesc semnat de Pereira în debutul partidei și ratarea lui Debeljuh, croatul fiind blocat de portarul Busatto într-o situație de unu contra unu. 

Călcâiul pretențios încercat de Antov în prima repriză a fost o atenționare că bulgarii pot fi periculoși. Iar în minutul 69, Sowe a fost foarte aproape de gol. Execuția fotbalistului gambian a fost deviată în ultimul moment de Burcă

+24 FOTO

Chipciu și-a lăsat echipa în 10 oameni din minutul 85. Mijlocașul a simulat un duel în careu cu Evtimov pentru a obține penalty, iar „centralul” Amaury Delerue i-a acordat al doilea cartonaș galben. Pe final, bulgarii puteau da lovitura, însă norocul a fost de partea ardelenilor.

Având în vedere că Young Boys a pierdut meciul de la Roma, 1-3, ecuația calificării s-a simplicat pentru CFR. Victorie în Elveția joia viitoare = primăvară europeană!

Clasament Grupa A Europa League: 

FINAL » CFR Cluj - ȚSKA Sofia 0-0

Click AICI pentru Live + Statistici

  • Final în Gruia: 0-0
  • min. 85: Chipciu este eliminat, după ce vede al doilea cartonaș galben. Arbitrul Delerue a considerat că fotbalistul nostru a simulat un duel în careu cu Evtimov pentru a obține penalty
  • min. 77: Ocazie ȚSKA. Vion îl vede bine pe 6 metri pe Sowe, dar gambianul reia modest cu capul.
  • min. 69: Ocazie importantă pentru ȚSKA. Șutul lui Sowe este deviat în ultimul moment de Burcă în corner
  • min. 49: Youga îl încearcă pe Bălgrădean cu un șut de la distanță. Goalkeeper-ul clujenilor respinge
  • Start în actul secund
  • Pauză în Gruia: 0-0. E singurul meci dintre cele începute la 22 în care nu s-a marcat
  • min. 35: Debeljuh nu nimerește poarta din careu. Găsit de Camora cu o centrare, croatul a trimis mult peste
  • min. 23: Bulgarii dictează ritmul partidei. CFR, mulțumită să aștepte contraatacul
  • min: 12: Ce șansă irosește Debeljuh! Busatto intervine decisiv într-o situație de unu contra unu cu atacantul nostru
  • min. 5: ȚSKA răspunde prin încercarea lui Antov de a înscrie cu călcâiul. Apărarea „feroviarilor” salvează din apropierea liniei porții
  • min. 2: Ocazie mare CFR! Pereira reia cu capul centrarea excelentă a lui Chipciu. Mingea lovește plasa laterală
  • A început meciul

CFR Cluj - ȚSKA Sofia, echipe de start

CFR Cluj (4-3-3): Bălgrădean - Susic, Manea, Burcă, Camora - Chipciu, Djokovic, Păun - Rondon, Debeljuh, Pereira
Rezerve: Sandomierski, Deac, Ciobotariu, Latovlevici, Haiduc, Vojtus, Itu, Joca, Carnat
Antrenor: Valeriu Bordeanu

CSKA Sofia: Busatto - Antov, Mattheij, Zanev - Vion, Youga, Geferson, Carey - Sankhare - Sowe, Yomov
Rezerve: Iliev, Evtimov, Henrique, Beltrame, Keita, Penaranda, Mazikou, Turitsov, Tiago Rodrigues, Ahmedov, Galabov
Antrenor: Bruno Akrapovic

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu" (Cluj) 
Arbitru: Amaury Delerue (Franța)

570.000 de euroeste bonusul de la UEFA pentru orice victorie în grupele UEL și 190.000 € pentru un egal

Citește și alte știri despre CFR Cluj: 

CFR CLUJ. EXCLUSIV O noapte furtunoasă la Cluj și București » Culisele unor negocieri eșuate: discuții aprige Mutu - Stoichiță

Mario Camora suspină dupa Dan Petrescu: „E neplăcut. Ne-am rugat să rămână”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (203)
daniaania
daniaania  •  04 Decembrie 2020, 09:44

Vad multe comentarii aiurea si frustrari. Chiar daca CFr trece prin momente grele au trecut si alte echipe mai mari din europa, si Celtic ii praf....asa ca sa se abtina frustratii !!!!

valentindragobete
valentindragobete  •  04 Decembrie 2020, 08:42

Ce titlu ***, auzi " o decepție și după plecarea lui Petrescu! " de parca plecarea Petrescului schimba, automat, chefereaua intr-o echipa de fotbal mai acatari decat aia bulgărească, la care au câștigat, si atunci, fara sa joace nimic !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

316588556035187
Dan Serbanescu  •  04 Decembrie 2020, 07:59

Milogii României , școala lui bursucea , pomană și iar pomană ! Ba mai nou , au trecut la goluri turcești ! Ha ba ha ! Cfr se retrage la depou , că nu mai ține să meargă cu nașul !

Vezi toate comentariile (203)
Comentează