Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 august 2009 00:00
Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, susţine că majoritatea şefilor cluburilor din Liga I nu este de acord cu aducerea de arbitri străini, aşa cum au propus stelistul Gigi Becali şi dinamovistul Cristi Borcea:
"Pot să vă spun că am discutat cu 11 conducători din Liga I şi nici ei nu s-au arătat în favoarea aducerii de arbitrii străini. Deci, cu noi, sîntem 12 echipe care nu dorim acest lucru. Nu vedem de ce s-ar apela la această soluţie, mai ales în vremurile acestea de criză, în care nu ne-am permite să plătim sume mari pentru arbitri de afară. În plus, nu este corect faţă de cei români să facem acest lucru. Şi cei străini greşesc, poate mai rău decît ai noştri, iar acest lucru s-a văzut în sezonul precedent.
Este fals faptul că noi am fi echipa cea mai avantajată de către arbitraje. Aşa cum, poate s-a greşit în favoarea noastră, le fel de bine peste alte cîteva etape erorile de arbitraj ne pot dezavantaja. Asta se întîmplă cu toate echipele, nu doar cu noi", a spus Iuliu Mureşan la GSPTV.

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”