Articol de GSP - Publicat joi, 14 martie 2019 20:32
Napoli a pierdut manșa retur cu Salzburg, scor 1-3, dar s-a calificat în „sferturile” Europa League datorită victoriei din tur, scor 3-0. Titular la italieni, Vlad Chiricheș (29 de ani) a avut o seară neagră: a fost driblat ușor la golul de 1-1, apoi a ieșit accidentat în minutul 78.
FĂCUT „SANIE” DE DABBUR
Carlo Ancelotti l-a trimis pe Vlad Chiricheș din primul minut la Salzburg, pentru a doua oară de la revenirea de după accidentare. Internaționalul român nu a fost testat deloc până în minutul 25 al partidei cu austriecii.
Apoi, israelianul Munas Dabbur a reușit o acțiune individuală superbă, după o recuperare în jumătatea de teren a italienilor. Chiricheș, prins între doi adversari, a tatonat până în apropierea careului de 6 metri, apoi s-a dus „sanie” la fenta de șut a lui Dabbur. Israelianul l-a „executat” elegant, la colțul scurt, pe portarul Meret.
Accidentat după pauză
Seara nefastă a continuat pentru căpitanul naționalei României. În minutul 75, Chiricheș s-a întins în tentativa de a respinge o minge în careul propriu, apoi a alunecat și s-a prăbușit pe gazon. A fost nevoie de intervenția medicilor pentru a-l scoate de pe teren. Problema a apărut la coapsa stângă, fiind suspect de ruptură.
Vestea este una cât se poate de proastă pentru selecționerul Cosmin Contra. Vlad Chiricheș era pe lista stranierilor pentru dubla cu Suedia și Insulele Feroe din preliminariile EURO 2020.
Vezi și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”