INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FC UTRECHT - STEAUA 1-1

Vezi cum arată analiza steliştilor care au evoluat cu Utrecht! » Tănase naşte scandal în Ghencea!

Articol de , - Publicat vineri, 22 octombrie 2010 00:00

Dodel şi Anghelov au fost făcuţi praf de toată lumea. Doar Gigi îl apără pe Tănase, însă anunţă că s-ar putea să-i ia banderola pentru a i-o da lui Ricardo. MM l-a lăudat pe Ricardo, Dragomir pe Gardoş, iar Becali şi Ienei pe Răduţ.

După finalul meciului, MM, Ienei, Dragomir, Lăcătuş şi Becali au vorbit pentru Gazeta Sporturilor, www.gsp.ro, GSP TV, DigiSport şi sportro. Iar analiza lor despre cei 13 fotbalişti folosiţi de Lăcătuş aseară arată aşa:

Ciprian Tătăruşanu
"Tătăruşanu a fost Dumnezeu". Emeric Ienei a fost cel care a deschis laudele: "A apărat extraordinar. De departe, omul meciului". Becali l-a completat: "La ultima fază a avut un reflex fenomenal! Practic, Dumnezeu şi Tătăruşanu ne-au scos".

Eder Bonfim
"Şi bun, şi slab". Ienei a văzut la brazilian şi bile albe, spunînd că "împreună cu Nicoliţă a dezechilibrat apărarea adversă", dar şi bile negre: "A lăsat spaţii libere în apărare şi golul anulat lui Utrecht de acolo a plecat".

Cuplul Gardoş-Geraldo
"Gardoş, clasă mondială". Dumitru Dragomir a pronunţat mereu acelaşi nume cînd a fost întrebat cine i-a plăcut: "Despre acest Gardoş, de la meci la meci îmi dau seama că va ajunge un fotbalist de mare clasă mondială". În schimb, MM e de altă părere: "Am văzut din nou, ca şi la meciurile trecute, mari nesincronizări la cuplul de fundaşi centrali". Şi Lăcătuş a mers pe ideea lui MM: "Nu l-am felicitat pe Gardoş pentru golul de 1-1 fiindcă el a greşit mult în defensivă".

Iasmin Latovlevici
"A fost la meci?". Mihai Stoica l-a pus la zid. "Eu, unul, nu l-am văzut în acest meci, a jucat? Nu l-am văzut nici în atac, nici în apărare", a spus MM.

Ricardo Gomes
"L-a cărat în spate pe Anghelov". Greşeala mare de la golul olandezilor i-a fost trecută cu vederea brazilianului. "Foarte bun jucător, agresiv, bătăios, un mare cîştig", a spus Ienei. "Să fim serioşi, în prima repriză, Ricardo l-a cărat în spate pe Anghelov, a fost singur la mijloc", a declarat MM la Fanatik Show. "E închizător de superclasă, mi-a dovedit şi în această seară că e titular indiscutabil. Cred că ar merita să fie căpitan, am impresia că şi Lăcătuş gîndeşte aşa", a spus Becali.

Anghelov
"O băbăciune". A fost principala ţintă a lui Gigi Becali. "Echipa pe care a făcut-o Lăcătuş era exact cea pe care o gîndeam şi eu, dar la mijloc a jucat doar Ricardo, celălalt a fost praf. Bine că l-a schimbat, că avînd băbăciunea aia în teren, nu mai egalam niciodată". Lăcătuş a explicat de ce l-a înlocuit pe bulgar: "Nu mai jucase de multă vreme, l-am scos pentru că aveam nevoie de calitate la mijlocul terenului".

"O spun răspicat pentru că spun ce am văzut: Anghelov este o adevărată povară pentru Steaua"
MM Stoica

Bănel Nicoliţă
"Duel interesant cu Neşu". MM l-a lăudat. "Am văzut un duel foarte interesant între Nicoliţă şi Neşu, jucători de acelaşi nivel, de aceeaşi implicare. Bine a pronosticat Andrei Vochin în Gazeta Sporturilor spunînd că Steaua poate pune probleme pe partea stînga a lui Utrecht, prin cuplul Bonfim-Bănel, care în prima repriză s-a descurcat bine".

Bogdan Stancu
"Ce să facă singur?". Gigi Becali a argumentat evoluţia mai ştearsă a golgeterului. "Ce naiba să facă singur? N-a avut baloane, în lipsa unui atacant de careu, chiar n-a avut ce să facă". Şi Dragomir l-a susţinut: "Se retrăgea mult şi a tot cărat la mingi pînă a obosit".

Cristi Tănase
"Ăsta a ajuns căpitanul Stelei?". Jucătorul care a împărţit opiniile în două. Dragomir l-a desfiinţat: "Dacă Tănase e căpitanul Stelei, înseamnă că nu mă mai pricep la fotbal. Nu numai că n-are calităţi de lider, dar nici valoare să evolueze la Steaua n-are". Becali i-a luat apărarea: "Nu mă interesează ce spune Dragomir, să-şi vadă de treaba lui, eu ştiu că el e jucător bun, cu calităţi, dar dacă n-a avut un mijlocaş de creaţie, ce să facă şi el mai mult?". "Tănase m-a dezamăgit crunt, repet, n-are nici o calitate pentru ca el să poarte baderola", a concluzionat Ienei.

"Cred că e o problemă de sistem la Steaua. Dacă s-ar merge pe 4-3-3, atunci şi Tănase şi-ar găsi un loc potrivit, acela de inter, lîngă un mijlocaş perfect ca Ricardo"
MM Stoica

Romeo Surdu
"Săracu'...". Gigi Becali l-a criticat, dar l-a şi cruţat: "A fost şi el cum a fost, săracu'... N-are meciuri în picioare, a pierdut multe baloane". "Aşteptam mult mai multe de la Stancu şi Surdu", a spus şi Ienei.

Mihai Răduţ
"A schimbat faţa Stelei". Deşi a bifat doar 24 de minute, Răduţ a strîns laude multe: "Cum a intrat Răduţ, cum s-a schimbat şmecheria şi am început să jucăm. E şi normal, e tînăr, are vînă, faţă de băbăciunea aia de Anghelov", a spus Becali, susţinut de Ienei: "A fost o schimbare inspirată fiindcă Răduţ are calitate tehnică şi ştie să dea o pasă filtrantă".

"După intrarea lui Răduţ, Steaua ne-a pus sub presiune şi a împins jocul, s-a văzut că acest jucător are calităţi"
Mihăiţă Neşu

Janos Szekely
"A intrat excelent". A jucat 13 minute, ca mijlocaş stînga, şi MM a tras concluzia: "A intrat extraordinar de bine, e un mare cîştig".

"Vom lua 70.000 de euro de la UEFA pentru acest punct, deci cheltuielile de deplasare cu partida de la Utrecht ni le-am acoperit"
Gigi Becali, patron Steaua

"Noi n-am tras la poartă şi am plecat cu un punct. Să-i pupăm mîna lui Dumnezeu, să ne închinăm şi să ne bucurăm de acest cadou nesperat. Mă întorc şi eu acasă, măcar o dată, cu inima pe jumătate mîndră"
Gigi Becali, patron Steaua

"La noi, patronul e mereu realist, niciodată nu exagerează. Apare public de două ori pe an"
Mihai Neşu, fundaş Utrecht

26 de meciuri consecutive fără victorie a bifat Steaua aseară în grupele unei competiţii europene. Ultimul succes: 4-1 la Kiev, în septembrie 2006


Tănase: "Nu mă afectează acuzele"

Criticat că nu este potrivit să poarte banderola de căpitan al Stelei, Cristi Tănase spune că nu este afectat. "Respect părerile celorlalţi, dar nu mă interesează. Nu simt o presiune pentru că am banderola, fiindcă nu mă gîndesc la faptul că sînt căpitan. Bine, trebuie să-mi încurajez colegii, dar nu mă afectează", a explicat Tănase.

"Şanse avem în continuare pentru calificare, dar dacă vrem să ne mai gîndim la primăvara europeană trebuie să cîştigăm meciul cu Utrecht, din Ghencea"
Cristi Tănase, mijlocaş Steaua

"Am tras din greu pentru acest punct pe care cred că-l merităm sută la sută. Avem în continuare şanse de calificare"
Florin Gardoş, fundaş Steaua

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (30)
stelistul21
stelistul21  •  05 Noiembrie 2010, 01:17

@lombard: Tata dute la echipa ta senzationala care de 3-4 ani incoace se pregateste de CL dar oboseste in pregatiri=)) hai frate daca ajungi sa spui ca Stancu nu este fotbalist... inseamna ca esti petarda mare..

stelistul21
stelistul21  •  05 Noiembrie 2010, 01:16

Tanase se pare ca numai joaca nimic de o vreme incoace. De fapt daca stau sa ma gandesc mai bine el de cand a venit la Steaua sa zic in total daca a avut 3-4 meciuri bune in rest a avut numai evolutii mediocre...

valy0007
valy0007  •  22 Octombrie 2010, 12:08

Afara cu Tanase din primu 11, Tatarusanu cel mai bun capitan

Vezi toate comentariile (30)
Comentează
Close