Articol de GSP - Publicat sambata, 18 noiembrie 2017 22:40
Viktoria Plzen a învins-o pe Slovacko în deplasare, scor 4-1. A fost a 14-a victorie în tot atâtea meciuri pentru elevii lui Pavel Vrba.
Kopici a deschis scorul după doar 17 minute cu un șut din 6 metri sub bară, iar în minutul 37 s-a făcut 2-0 după ce Reznik a reluat în plasă o minge din apropiere.
Kolar ratase un penalty, Kopici a fost atent și a reluat, dar portarul gazdelor a respins, însă Reznik a înscris până la urmă.
3-0 s-a făcut în minutul 58, când Hejda s-a aflat la capătul unei pase a aceluiași Kopici. Acesta din urmă a marcat în minutul 71 cu o reluare din 10 metri.
Scorul final a fost stabilit de Reinberk, care a marcat pentru 1-4 în minutul 90.
Plzen n-are nicio emoție în Cehia, unde a adunat 42 de puncte, cu 13 peste Sigma Olomuc, formația care este pe locul 2. Joi, formația lui Vrba va întâlni FCSB, pe teren propriu, de la ora 20:00, în direct la ProTV și liveTEXT pe GSP.RO.