Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 29 septembrie 2022 13:23 / Actualizat joi, 29 septembrie 2022 13:46
Trauma suferită în 1989 de suporterii lui Liverpool s-a reactivat după 33 de ani, în urma incidentelor de la Paris, la ultimul act de Champions League.
Incidentele grave de la Paris, din 28 mai, au reaprins amintiri tulburătoare printre fanii lui Liverpool.
97 de victime la finala Cupei Angliei
Unii dintre ei, prezenți și la finala Ligii Campionilor, supraviețuiseră celui mai dureros moment al clubului insular. Tragedia de la Hillsborough, acea zi de 15 aprilie 1989 în care 97 de suporteri roșii și-au pierdut viața și 766 au fost răniți în busculada provocată chiar de polițiști pe arena din Sheffield, la semifinala Cupei Angliei.
După 33 de ani, altă dramă lovește Liverpool. L'Équipe a aflat că doi susținători ai lui Liverpool, puternic afectați psihic de dezastrul „Hillsborough", s-au sinucis după ce au trăit la ultimul act de Champions League.
Când au fost ținuți alături de mii de fani zeci de minute la porțile Stade de France, din cauza problemelor cu biletele, care nu puteau fi citite la turnicheți, poliția atacându-i pe britanici cu gaze lacrimogene.
„Nu există nicio îndoială de ce au comis acest act ireparabil”
Președintele HSSA (Hillsborough Survivors Support Alliance) a confirmat pentru cotidianul francez.
„Prima sinucidere a avut loc la o săptămână după finală, iar a doua săptămâna trecută. Victimele aveau între 52 și 63 de ani. Nu există nicio îndoială, au comis acest act ireparabil pentru că finala Ligii le-a reactivat trauma din 1989, pe care credeau că au depășit-o", a declarat Peter Scarfe.
„Incidentele de pe Stade de France au avut multe în comun cu cele de pe Hillsborough. Mulțimi prinse în busculade, oameni înghesuiți în tunel și turnicheți blocați ce îi împiedicau să pătrundă pe stadion. Și Guvernul francez, la fel ca poliția engleză, i-a acuzat imediat pe suporterii lui Liverpool".
150 de faniai lui Liverpool care supraviețuiseră dezastrului "Hillsborough" au fost prezenți anul acesta la finala Ligii Campionilor
Citește și alte știri de fotbal internațional:
De ce Danemarca a ales să poarte un rând de tricouri negre la Campionatul Mondial