Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 13 aprilie 2023 00:07 / Actualizat joi, 13 aprilie 2023 00:15
AC Milan a învins-o pe Napoli, scor 1-0, în prima manșă a sfertului de finală din Liga Campionilor. Istvan Kovacs a condus bine un meci greu, foarte aprins, dar a lăsat jocul mai liber și l-a eliminat corect pe Anguissa pentru două „galbene”. A avut două decizii de 11 metri, judecate corect.
- Manșa retur, Napoli - AC Milan, este programată marți, 18 aprilie, de la ora 22:00
- Câștigătoarea „dublei” Milan - Napoli va juca în semifinale contra învingătoarei dintre Inter și Benfica. În tur, italienii s-au impus cu 2-0
- În celălalt „sfert” al serii s-au înfruntat Real Madrid și Chelsea
La zece zile după ciocnirea din Serie A, Milan și Napoli se înfruntă în revanșa programată în Ligă, pe un San Siro plin ochi, ce a generat încasări de 8 milioane de euro! Campioana en titre contra liderului. Derby italian, cu doar trei italieni titulari și miză enormă (calificarea în careul de ași al Europei), ale cărui prime 90 de minute sunt arbitrate de István Kovács.
Kvaratskhelia și Leao, ce ocazii în AC Milan - Napoli
Startul este febril. După numai 55 de secunde, Kvaratskhelia are o ocazie uriașă, pe fondul unor gafe în lanț în apărarea gazdelor. Șutul georgianului pe jos este respins salvator de Krunić!
Napoli atacă furibund și mai finalizează imediat două acțiuni periculoase. Nu e departe de gol "racheta" trimisă de Zieliński, dar Maignan scoate de sub bară. Di Lorenzo nu prinde cadrul porții la lovitura de cap cu boltă, după o suită de cornere. Inițiativa rămâne a azzurrilor, care pasează dezinvolt și fac presing sus.
Construcția milanistă suferă, iar de șuturi spre poartă nici nu poate fi vorba. Rar trec campionii centrul terenului în prima jumătate a reprizei! Dar când trece Rafa Leão și ia acțiunea pe cont propriu e panică în careul lui Meret. Și cât de aproape e portughezul de un gol maradonian! Diagonala sa trece la o palmă de bară. Și, de nervi că n-a fost 1-0, atacantul rupe fanionul și scapă fără "galben".
Bennacer, decisiv în Milan - Napoli
Milan face reglajele și treptat potolește avântul adversarilor, echilibrând jocul. Kovács e indulgent și ține "galbenul" în buzunar la faultul lui Krunić la Zieliński, apoi la talpa lui Kim pe glezna lui Giroud. Nu mai scapă însă Zieliński, pentru intrarea pe genunchiul lui Krunić.
Meciul se încinge și, pe un contraatac excelent purtat de Brahim Diaz, Bennacer îl execută la "scurt" pe Meret. Balanța se înclină invers, Napoli intră în corzi și apar nervii.
E nevoie de intervenția lui Kovács, care-l avertizează pe Pioli, pentru că a protestat la un fault comis de Lozano și nesancționat. Milan trece clar la putere și Kjær este foarte aproape de 2-0, numai că bara transversală se opune loviturii de cap teribile a danezului, după o fază fixă.
Kovacs, „roșu” pentru Anguissa
Actul secund debutează tot cu ocazie Napoli. Bolta cu capul al lui Elmas nu-l păcălește pe Maignan. Lozano cere 11 metri la un duel în careu cu Theo, dar Kovács judecă bine faza, umăr la umăr și VAR îi dă dreptate. Azzurrii atacă pozițional și fără Osimhen nu pot surprinde Milanul, foarte bine organizat în defensivă.
Datele problemei se schimbă după ce Anguissa comite două faulturi, la centrul terenului, de "galben" în doar patru minute la Theo și este eliminat. Corectă decizia lui Kovács. Kim ia și el cartonaș pe drept și va rata returul, în care se poate întâmpla orice.
Deși cu om în plus, rossonerii parcă se tem să forțeze. Și riscă să fie egalați la ocazia lui Di Lorenzo, rezolvată cu un reflex de Maignan, sau la capul cu boltă a rezervei Olivera. Milan a cerut și ea un penalty la o intervenție asupra lui Saelemaekers, dar parcă era prea puțin pentru un fault, dovadă că VAR-ul nu l-a contrazis.
FINAL. AC Milan - Napoli 1-0
- A marcat: Bennacer 40
- Click AICI pentru statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
AC Milan - Napoli. Echipele de start
AC Milan: Maignan - Calabria, Kjaer, Tomori, Hernandez - Krunic, Tonali - Diaz, Bennacer, Leao - Giroud
Antrenor: Stefano Pioli
Napoli: Meret - Di Lorenzo, Rrahmani, Kim, Rui - Anguissa, Lobotka, Zielinski - Lozano, Elmas, Kvaratskhelia
Antrenor: Luciano Spalletti
Stadion: San Siro (Milano)
Arbitru: Istvan Kovacs
VIDEO. Maldini, mesaj pentru Spalletti la pauza meciului Napoli - AC Milan 0-4: „Ce naiba mai vrei?”
Citește și alte știri din Liga Campionilor:
Se întâmplă și la case mai mari! „Blue screen” la o fază decisivă din Liga Campionilor