Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 02 octombrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 01 octombrie 2012 21:22
Francezul Evra a recunoscut că ”diavolii” au perioade în timpul unui meci în care nu se concentrează: ”N-avem viteză, pierdem multe dueluri şi încasăm goluri stupide”
CFR-ul are o şansă mare diseară. Manchester United nu e tocmai în apele ei în acest debut de sezon. Chiar şi cînd cîştigă, are perioade de letargie în joc. Ultima care a profitat de această anomalie din "mecanismul" trupei lui Alex Ferguson a fost Tottenham, învingătoare sîmbătă, cu 3-2, chiar pe Old Trafford.
Spurs a zburdat în prima repriză, intrînd la pauză cu 2-0 pe tabelă, iar fundaşul lui United, Patrice Evra, recunoaşte că totul pleacă de la o anume lipsă de concentrare: "Un meci are 90 de minute, dar noi am jucat doar după pauză. Problema e în capetele noastre. Nu reuşim să rămînem în priză tot timpul".
Şi cînd apar asemenea momente, mecanismul lui United se dereglează: "N-avem viteză, pierdem multe dueluri şi încasăm goluri stupide". Internaţionalul francez speră să fi fost "doar un accident şi la Cluj să dovedim din nou acea mentalitate de învingători pe care am arătat-o cu Galatasaray în repriza secundă".
2 eşecuri, ambele în campionat, a înregistrat United în primele 8 meciuri ale acestui sezon în toate competiţiile
9 goluri au încasat "diavolii" în 6 etape scurse din Premier League, 10 cu acela primit în Cupa Ligii
"Nici o şansă să joc la Cluj cu puştii. Nu voi mai repeta greşelile din sezonul trecut"
"CFR a scos-o pe Basel în preliminarii. Iar să cîştigi la Braga nu-i deloc uşor. O să-i luăm pe români foarte în serios"
Alex Ferguson, manager Man. United
"Meciul de la Cluj e foarte important. Dacă batem şi acolo, cu două victorii din primele două meciuri vom fi într-o poziţie excelentă"
Wayne Rooney, atacant Man. United