Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 martie 2022 11:19 / Actualizat miercuri, 09 martie 2022 11:34
Neymar (30 de ani) a vorbit la conferința de presă premergătoare meciului retur din optimile Champions League, dintre Real Madrid și PSG.
Duelul de foc dintre madrileni și parizieni va avea loc miercuri, de la ora 22:00, pe Santiago Bernabeu. În tur, PSG a câștigat meciul la limită, scor 1-0, grație lui Kylian Mbappe, francezul înscriind în ultimul minut de joc, după o acțiune individuală superbă.
Neymar, pregătit să dea totul în returul dintre PSG și Real Madrid
„E un meci pe care fotbaliștii îl așteaptă și care trebuie savurat minut cu minut. Sunt concentrat, încrezător și pregătit să-mi ajut echipa. Voi da totul. Sunt 100%. A durat mai mult decât credeam, a fost o accidentare gravă, dar sunt 100% pregătit mental și fizic pentru a ajuta echipa să facă un meci bun. Toți trebuie să fim pregătiți pentru acest meci.
Neymar nu crede că PSG este favorită cu Real Madrid
Despre șansele de calificare ale lui PSG, Neymar a declarat: „Vom avea o echipă foarte puternică în fața noastră, cu jucători de calitate. Un meci între PSG și Real Madrid va fi mereu cu șanse 50-50.
Nu există o favorită, dar avem un avantaj pentru că am câștigat cu 1-0 în tur. Trebuie să ne gândim la victorie și să jucăm chiar mai bine decât am făcut-o la Paris. Sunt sigur că și colegii mei au o motivație uriașă pentru meciul de miercuri”
Citește și alte știri despre fotbalul internațional:
Procurorii cer 28 de luni de închisoare pentru șeful lui PSG! Care este motivul
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern