Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 12 martie 2020 08:42
PSG - DORTMUND 2-0. Roș-albaștrii l-au ironizat după meci pe Haaland, pozând în poziție de meditație. Apoi, au celebrat calificarea cu fanii. Toți au rămas însă la distanță, cu excepția lui Kurzawa, care s-a îmbrățișat, a cântat și a sărit în mijlocul ultrașilor. Deși arena fusese închisă din cauza COVID-19.
Pe teren, PSG nu putea să nu câștige acest meci. Ofensiv și defensiv, a fost mult peste Borussia miercuri seară. Dezlănțuită în atac, a înscris din nou, cum s-a întâmplat în fiecare din ultimele 32 de partide jucate în Champions League, a doua cea mai lungă serie a competiției, depășită doar de Real în perioada 2011-2014 (34). Iar apărarea a fost la fel puternică, mult mai bună decât în prima manșă, rezistând încă o dată fără gol primit, a șasea oară în ultimele opt întâlniri de Ligă. În mod normal, e în "sferturi", nu e nicio surpriză.
Ironie pentru Haaland
La sfârșit, jucătorii parizieni s-au așezat toți pe gazon în poziție lotus, ca într-o meditație budistă. Exact cum își sărbătorește golurile Haaland, copilul teribil al lui Dortmund, cum o făcuse și în tur, după cele două goluri ale sale. O ironie la adresa tânărului norvegian, o scenă care s-a repetat și în vestiarul gazdelor. Și pe care Neymar o lansase imediat după golul său, la marginea terenului.
Cadou pentru fani
Puțin mai târziu, roș-albaștrii au ieșit pe marginea exterioară a tribunelor, celebrând de la înălțime calificarea cu ultrașii care au cântat non-stop în afara stadionului Parc des Princes.
Dacă Di María și ceilalți coechipieri au rămas sus, privind torțele fanilor, în schimb, fundașul stânga Layvin Kurzawa a coborât printre suporteri. Așa cum era, în echipamentul de joc! A cântat cu ei, a dansat cu ei, s-a îmbrățișat cu ei. La o partidă disputată cu porțile închise din cauza COVID-19, el nu a mai respectat nicio regulă anticoronavirus.
Reproșuri pentru jurnaliști
Pentru Thomas Tuchel, reacția lui Kurzawa a fost normală. "Am văzut ce s-a întâmplat după meci. A fost frumos, fotbalul este pentru fani, pentru toți cei ce iubesc acest joc", a declarat antrenorul lui PSG, care nu avea nimic să-i reproșeze lui Kurzawa.
Singurul reproș era pentru jurnaliști: "Câștigăm atâtea meciuri, iar dacă echipa pierde o dată, ca la Dortmund, vorbim despre ea de parcă ar fi a patra în Ligue 1 și eliminată din toate competițiile. Toată lumea vrea să scrie ceva critic, e ușor". Tuchel a ținut să transmită acest mesaj într-un moment când formația sa e lider detașat în campionat, calificată în "sferturile" CL și în finalele Cupei Ligii și Cupei Franței.
"Am jucat ca o echipă, iar această echipă e fiabilă. Am demonstrat asta. A fost o plăcere să fiu astăzi antrenor.
Înaintea meciului, atmosfera era foarte bună în autocar când am sosit la stadion. Am cântat cu ultrașii, a fost special. Exact starea de spirit de care aveam nevoie"
Thomas Tuchel, antrenor PSG
85 de goluria marcat PSG în ultimele 32 de meciuri jucate în Champions League
6 prezențeau parizienii în "sferturile" Ligii, mai mult decât oricare echipă franceză
Vezi aici gestul lui Kurzawa:
Citește și:
PSG rezolvă calificarea în 45 de minute! Joc perfect făcut în fața Borussiei Dortmund
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!