Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 septembrie 2021 11:26 / Actualizat miercuri, 15 septembrie 2021 11:54
Barcelona a pierdut cu Bayern pe Camp Nou, 0-3, dar, chiar și în aceste condiții, Ronald Koeman rămâne optimist în ceea ce privește viitorul clubului catalan.
În ciuda startului ratat din Liga Campionilor, Koeman e convins că Barcelona va crește în următoarea perioadă, odată cu revenirea jucătorilor accidentați, Sergio Aguero, Ansu Fati și Ousmane Dembele.
„Au fost doar trei atacanți disponibili. Asta este, mai avem câteva săptămâni așa, iar mai târziu vor reveni și jucătorii accidentați, Aguero, Dembele și Ansu Fati. Tactic au existat momente în care am avut controlul. Bayern a jucat mult în treimea adversă și a trebuit să umplem spațiile de acolo.
Nu mă pot plânge de atitudine, dar există o diferență de calitate. Bayern este o echipă care evoluează de mult timp în această formulă. Și banca lor s-a îmbunătățit. Avem mulți jucători tineri care în doi sau trei ani vor fi mai buni. Este foarte greu să acceptăm acest rezultat, dar trebuie să așteptăm ca lucrurile să se îmbunătățească”, a declarat Ronald Koeman.
Barcelona, dominată autoritar pe Camp Nou
Au fost pe teren jucători care au 19 sau 20 de ani. Dacă îi comparați cu jucătorii lui Bayern München, există o diferență. În timp, diferența se va micșora. Știam că Sergi Roberto nu este o extremă și că este imposibil să joace unu la unu împotriva lui Alphonso Davies. Fanii au fost fenomenali, deoarece cred că au arătat că înțeleg cum stau de fapt treburile
Ronald Koeman
Bayern Munchen a dominat categoric partida de pe Camp Nou, într-un meci în care Barcelona nu a avut niciun șut pe poartă, pentru prima dată în istorie.
Nemții au avut 7 șuturi pe poartă și posesia, 52% vs 48%. Barcelona nu mai pierduse primul meci acasă în UCL din 17 septembrie 1997, când a cedat cu Newcastle, scor 2-3, hattrick Asprilla. Nicio echipă care a început competiția cu o înfrângere nu a reușit să câștige până acum trofeul.
Jucătorii Barcelonei, fluierați după 0-3 cu Bayern
Catalanii au ieșit de pe teren în fluierăturile propriilor fani, singurii care au scăpat fiind Gavi, Demir, Mingueza și Balde.
„Nu-mi place că a fost fluierat Sergi Roberto, care nici măcar n-a jucat pe postul lui. Iar unu la unu cu Davies e imposibil să joci”, a comentat Koeman. „Lumea se poate manifesta cum vrea, dar mă doare că a fost fluierat Sergi Roberto, care s-a sacrificat”, a completat Pique.