Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 08 martie 2018 10:14
Juventus a câștigat pe terenul lui Tottenham, 2-1, și s-a calificat în sferturile UEFA Champions League. În tur, scorul a fost 2-2.De-abia refăcuți, sud-americanii au calificat-o pe Juve. Higuaín: gol și pasă decisivă. Dybala: golul calificării
"Am crezut în istorie", spune Giorgio Chiellini. "Și istoria ne-a amintit că Tottenham joacă întotdeauna frumos, își creează multă ocazii, totuși, la sfârșit, mereu ratează ceva". Tottenham a fost mai bună și în tur, și în retur, dar mai departe merge Juventus.
Spurs au câștigat la toate cifrele. Mai puțin la scor
Miercuri, pe Wembley, Spurs au dominat aproape pe linie statistica. Posesie superioară, mai multe șuturi, și la poartă, și pe poartă, mai multe cornere, mai multe pase... În careul advers, au avut 43 de atingeri, numai Son jucând mingea de 16 ori, patru peste întreaga echipă italiană.
Cifrele nu i-au ajutat însă deloc pe londonezi. Scorul a fost 1-2. Pentru că piemontezii au antrenor mai bun, mai experimentat. Și pentru că au un cuplu argentinian letal: Higuaín - Dybala.
Vezi aici VIDEO cu rezumatul meciului Tottenham-Juventus 1-2
"Eu? Doar stric. Dar apoi repar ceea ce stric"
După o oră de joc, Max Allegri a făcut schimbările ideale: Asamoah și Lichtsteiner în locul lui Matuidi și Benatia. Imediat, Barzagli, cel copleșit de raidurile lui Son, a revenit în centru, apărarea s-a stabilizat, iar Juve a prins aripi și în trei minute (64-67) a întors rezultatul. "Jucătorii câștigă meciurile. Ei fac acest an miraculos. Eu? Doar stric. Dar apoi repar ceea ce stric", s-a amuzat Allegri, explicând cu umor excelentul său coaching.
Prima oară când marchează împreună în Ligă
Fără Pipita și "bijuteria" Paulo, poate că modificările lui Allegri ar fi rămas fără efect. Higuaín, refăcut în ultima clipă după o entorsă la gleznă suferită în derbyul cu Torino, a înscris și a pasat decisiv. Iar Dybala, ținut o lună pe tușă de o leziune musculară, a reușit cel mai important gol. Golul calificării. Cei doi nu punctaseră niciodată împreună în Champions League. Au făcut-o acum.
La final, Higuaín i-a dedicat iubitei această performanță. S-a fâstâcit: "Îi mulțumesc soției... Ah, logodnicei. Îi mulțumesc pentru că m-a suportat, m-a suportat și iar m-a suportat. În ultimele zile, nu prea am avut simțul umorului". Frumoasă dedicație în cel mai frumos moment.
3 goluri și o pasă decisivă a reușit Gonzalo Higuaín în fața lui Tottenham, participând la toate reușitele bianconerilor
1este numărul calificărilor lui Juventus într-o dublă manșă de Ligă cu o echipă engleză; înainte, fusese de 4 ori eliminată
Cifrele meciului
Tottenham | Parametri | Juventus |
54% | Posesie | 46% |
23 | Șuturi | 9 |
6 | Șuturi pe poartă | 3 |
6 | Cornere | 1 |
429 | Pase complete | 362 |
720 | Mingi atinse | 669 |
"Juventus a găsit o cale să câștige, iar Tottenham a găsit o cale să piardă în trei minute de nebunie" Roy Keane, fost internațional irlandez
"Ne-am păstrat mintea limpede, am rămas calmi. Suntem parte din istoria acestei competiții" Massimiliano Allegri, antrenor Juventus
"Nu e un coșmar. Acesta e fotbalul. Sunt încă un visător. Am dominat, am fost mai buni decât Juventus, dar am pierdut totul în trei minute" Mauricio Pochettino, manager Tottenham
"Încă o barieră pe care Tottenham nu o poate depăși. Trebuie să se refacă mental după acest eșec" Rio Ferdinand, fost internațional englez
"Mândru și fericit"
La sfârșit, Pochettino nu și-a criticat jucătorii. "Sunt mândru de băieți. Dacă nu creezi, dacă nu joci, dacă nu domini și pierzi în fața unei echipe care e mai bună decât tine, atunci poți spune că avem nevoie de asta și asta. Dar când ești la același nivel cu o formație ce a jucat două din ultimele trei finale ale Ligii, atunci poți fi mândru și fericit", a declarat managerul lui Tottenham. z
Nu a dat două penalty- uri
Arbitrul polonez Szymon Marciniak a greșit de două ori, de fiecare dată în suprafața de pedeapsă. Nu a dat penalty pentru Spurs la hențul lui Chiellini, lăsând un avantaj care nu s-a concretizat la Kane. Și lui Juventus i-a refuzat 11 metri, la faultul lui Vertonghen asupra lui Douglas Costa.