INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FINALA UEFA CHAMPIONS LEAGUE

VIDEO şi FOTO Real Madrid - Atletico Madrid 1-1 (5-3) » Real Madrid câştigă cel de-al 11-lea trofeu al Ligii Campionilor din istorie!

Foto: Reuters +37   FOTO
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 mai 2016 12:31

Real Madrid s-a impus pe San Siro, în finala Ligii Campionilor la penalty-uri şi a câştigat trofeul pentru a 11-a oară în istorie, după 1-1 în primele 120 de minute şi 5-3 la loviturile de departajare.

Vezi AICI VIDEO

Prima mare ocazie a partidei i-a aparţinut lui Benzema, care în minutul şase a şutat din faţa porţii, însă Oblak a intervenit excelent şi a respins.

Sergio Ramos a deschis scorul în minutul 15, după o centrare trimisă în careu de Kroos. Mingea a fost deviată cu capul, pe spate, de Bale, iar Ramos a trimis mingea în plasă. Reluările au arătat însă că fundaşul spaniol era în poziţie de ofsaid!

După gol, Realul a preferat să facă un joc de posesie, iar Atletico a suferit mult în faza de construcţie şi nu a ameninţat poarta lui Navas decât prin şuturile de la distanţă expediate de Griezmann.

Simeone a mizat pe cartea atacului în cea de-a doua repriză şi după pauză l-a introdus pe Carrasco în locul lui Fernandez.

Jocul lui Atletico s-a îmbunătăţit considerabil, iar elevii lui Simeone au beneficiat de un penalty imediat după pauză, dar Griezmann a trimis în bară. În minutele următoare, Savici, Koke şi Saul au trecut şi ei pe lângă egalare.

Realul a echilibrat situaţia în cea de-a doua parte a reprizei. În minutul 70, Benzema a scăpat singur cu Oblak, însă portarul lui Atletico a fost de netrecut.

În minutul 78, Ronaldo şi Bale au ratat la aceeaşi fază, iar la atacul următor Atletico a reuşit egalarea prin Carrasco, după o centrare din prima expediată de Juanfran.

În prelungiri, jucătorii Realului au avut probleme fizice după ce Zidane a epuizat schimbările pe parcursul timpului regulamentar. Jucătorii au acuzat crampe pe parcursul celor două reprize de 15 minute, iar meciul a ajuns la loviturile de departajare.

La loteria penalty-urilor s-a mers cap la cap, iar finala a fost decisă de ratarea lui Juanfran, penultimul executant al lui Atletico și de transformarea lui Ronaldo la penalty-ul decisiv. Starul Realului fusese foarte slab 120 de minute. 

Zinedine Zidane este primul antrenor francez care cucereşte Liga Campionilor şi intră în categoria selectă a celor care câştigă trofeul atât în calitate de jucători, cât şi ca antrenori.

5-3! RONADO ADUCE CE-AL DE-AL 11-LEA TROFEUL AL LIGII CAMPIONILOR PENTRU REAL MADRID!

Prima ratare a serii îi aparţine lui Juanfran! 

4-3! Sergio Ramos aduce Realul în avantaj

3-3! Saul marchează cu o execuţie sigură

3-2! Bale înscrie!

2-2! Gabi şutează imparabil, la vinclu!

2-1! Oblak ghiceşte colţul de execuţie, dar mingea trimisă de Marcelo intră în poartă

1-1! Griezmann nu mai ratează de la punctul cu var şi restabileşte egalitatea!

1-0! Lucas Vasquez execută primul penalty şi marchează pentru Real

SFÂRŞITUL REPRIZELOR DE PRELUNGIRE! Finala de la Milano va fi decisă la penalty-uri!

min 119: Lucas Vasquez primeşte mingea în interiorul careului, dar întârzie şutul şi este blocat

min 116: Simeone face ultima schimbare şi îl introduce pe Partey în locul lui Koke

min 108: Schimbare la Atletico: Iese Filipe Luis, iar în locul său este trimis în teren Lucas Hernanadez

min 107: Casemiro şutează peste poartă

Începe repriza a doua a prelungirilor!

Arbitrul fluieră finalul primei reprize de prelungiri 

min 101: Acţiune de atac rapidă a Realului, dar şutul lui Bale de la marginea careului este respins de fundaşii lui Atletico

min 99: Juanfran încearcă o pătrundere în careul advers, dar este deposedat  

min 92: Casemiro şutează de la distanţă, Oblak reţine fără probleme

Au început prelungirile!

min 90+4: FINAL! Scorul este 1-1, la finalul timpului regulamentar

min 90: Finala va fi prelungită cu trei minute!

min 86: Gareth Bale trimite cu capul peste poartă!

min 79: GOOOOL ATLETICO!!! Carrasco trimite în poartă după o centrare excelentă a lui Juanfran!

min 78: Atletico este sub asediu, dar fundaşii lui Simeone rezistă eroic la şuturile lui Ronaldo şi Bale!

min 77: Zidane face şi ultima schimbare: Iese Karim Benzema, intră Vasquez

min 72: Schimbare la Real! Iese Toni Kroos şi intră Isco 

♦ 120 de parade a avut Oblak în toate competiţiile, în acest sezon, dintre care 38 în Liga Campionilor

min 70: Benzema scapă singur cu Oblak, însă îl ia la ţintă pe portarul lui Atletico 

min 59: Saul reia periculos din interiorul careului, pe lângă poartă

min 58: Koke şutează periculos, însă mingea trece puţin peste poartă

min 54: Ocazie uriaşă pentru Atletico! Savici ratează incredibil din faţa porţii!

min 52: Carvajal părăseşte terenul în lacrimi! O accidentare serioasă l-ar putea scoate din lotul Spaniei pentru EURO. În locul său intră Danilo 

min 51: Emoţii în tabăra Realului! Carvajal cade şi rămâne întins pe gazon

min 47: Griezmann trimite în bară!

min 46: Penalty pentru Atletico! Pepe îl faultează pe Torres în careu

Începe repriza secundă. Real are lovitura de start!

SCHIMBARE la Atletico: Iese Fernandez şi intră Carrasco. Simeone schimbă sistemul şi face o schimbare ofensivă

PAUZĂ PE SAN SIRO! Real Madrid conduce cu scorul de 1-0, după un gol marcat de Sergio Ramos dintr-o poziţie de ofsaid

min 43: Griezmann se demarcă excelent la marginea careului, însă şutează slab, pe lângă poartă

min 39: Griezmann şutează de la distanţă, dar fără să-i pună probleme lui Navas. Atletico are probleme la construcţie, din cauza pressing-ului foarte avansat al Realului 

min 35:  Gabi trimite o pasă peste apărarea Realului, către Griezmann, dar francezul se afla în poziţie de ofsaid

♦ Este al 12-lea assist al lui Bale în acest sezon. 10 dintre pasele de gol au fost în campionat şi două în Liga Campionilor. Este al doilea la acest capitol după Ronaldo, care are 15 assisturi

min 32: Casemiro recuperează mingea la mijlocul terenului şi îi trimite lui Benzema, care driblează la marginea careului, dar centrarea sa este respinsa de Oblak

min 30: Cornerul executat de Koke este respins fără probleme de fundaşii lui Zidane

min 26:  Real Madrid menţine foarte bine posesia şi rezistă la pressing-ul practicat de echipa lui Simeone

Reluările au arătat că golul lui Ramos a fost marcat din poziţie de ofsaid! (detalii AICI)

Sergio Ramos este primul fundaş spaniol care înscrie în două finale ale Ligii Campionilor. Ramos se alătură unei liste de jucători care au înscris în două sau mai multe finale de Liga Campionilor. Ceilalți sunt: Raul, Gento, Puskas și Di Stefano

min 15: GOOOOOL REAL MADRID!!! Sergio Ramos deschide scorul după o lovitură liberă executată de Toni Kroos şi o deviere a lui Bale

min 11: Carvajal este primul avertizat al meciului, pentru un fault dur asupra lui Griezmann. Este cel mai rapid cartonaş galben al Realului într-o finală europeană

min 9: Şutul lui Toni Kroos este deviat în corner.

min 6:  Intervenţie uluitoare a lui Oblak la reluarea lui Benzema din faţa porţii!

min 5: Atletico expediază primul şut pe spaţiul porţii, prin Koke, dar Navas reţine fără probleme.

A ÎNCEPUT FINALA!

Fanii au făcut spectacol înainte de fluierul de start! Suporterii din cele două peluze au afişat coregrafii spectaculoase!

Echipele de start:

Real Madrid: Navas - Carvajal, Ramos, Pepe, Marcelo - Modrici, Casemiro, Kroos - Bale, Benzema, C. Ronaldo
Rezerve: Kiko Casillas, Nacho, James, Lucas Vazquez, Jese, Isco, Danilo

Atletico Madrid: Oblak - Juanfran, Godin, Savici, Luis - Fernandez, Gabi, Koke - Niguez, Griezmann, Torres
Rezerve: Moya, Tiago, Correa, Hernandez, Carrasco, Partey, Gimenez

Alicia Keys susţine un recital în ceremonia dinaintea finalei!

Încă 15 minute până la fluierul de start. Atmosfera din tribune este senzaţională! .

update 21:15

Suporterii încep să umple tribunele de pe San Siro. A mai rămas o jumătate de oră până la startul partidei.

UPDATE 21:00

Camerele au surprins momenul în care Luis Figo a ajuns la stadion.

 

UPDATE 20:30

Jucătorii antrenaţi de Diego Simeone au ajuns pe stadion şi au ieşit la inspecţia gazonului.

UPDATE 20:00

Vestiarele sunt pregătite pentru cele două echipe! Jucătorii Realului şi cei ai lui Atletico sunt în drum spre San Siro. 

UPDATE 19:30

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, va susţine Real Madrid în finala Ligii Campionilor, echipa la care evoluează şi Toni Kroos.

"Bineînţeles că o să urmărim meciul. Şi bineînţeles că îmi doresc să câştige Realul", a afirmat neamţul, citat de Marca.

UPDATE 19:00

Fanii Realului sunt în drum spre San Siro, gata de a doua finală din ultimii trei ani.

Suporterii lui Atletico au luat cu asalt centrul oraşului şi fac spectacol pe străzile din Milano!

UPDATE 18:30

Mircea Lucescu a oferit un pronostic pentru meciul din această seară. Vezi AICI pe cine susţine în finală! 

UPDATE 17:30

Suporterii lui Atletico pregătesc o coregrafie specială pentru finala din această seară, iar materialele au fost deja amplasate în partea lor de peluză.

update 15:00

În oraș este deja haos și a avut loc un eveniment neplăcut. La metrou a fost găsit un pachet suspect. Poliția a interventi rapid, iar metroul a fost evacuat. Totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă. 

UPDATE 13:45

Fanii celor două echipe se relaxează înainte de meci. Suporterii s-au întâlnit în fața Domului din Milano și la Galleria Vittorio Emanuele II.

update 13:15

"Lumea se oprește azi și Champions League vine la Madrid! În casa ta sau în casa mea" a scris Marca pe prima pagină

marca

La doi ani distanță după finala de la Lisabona, câștigată de Real Madrid, scor 4-1, după prelungiri, cele două rivale spaniole se duelează din nou în ultimul act al Ligii Campionilor.

Meciul va avea loc pe San Siro din Milano și se anunță a fi un duel extrem de încins și de tensionat.

 

11 meciurioficiale a jucat Zidane pe "San Siro", câștigând doar o dată, în Juventus - Milan 6-1

0 înfrângeri ca jucător are Zizou în cele opt partide împotriva lui Atletico (6 victorii și 2 egaluri)

1 eșec a înregistrat Simeone în ultimele 10 dueluri cu Real Madrid în toate competițiile

TRASEU SPRE FINALĂ

Real Madrid Fază Atletico
Locul 1 Grupe Locul 1
2-0 și 2-0 cu Roma Optimi 0-0 și 0-0 (8-7 pen) cu PSV
0-2 și 3-0 cu Wolfsburg Sferturi 1-2 și 2-0 cu Barcelona
0-0 și 1-0 cu Man. City Semifinale 1-0 și 1-2 cu Bayern

REAL VS ATLETICO 2015-2016

27 Goluri marcate 16
5 Goluri primite 7
54% Posesie 46%
247 Șuturi la poartă 178
86 Șuturi pe poartă 72
81 Cornere 76
7.548 Pase 5.459
6.801 Pase complete 4.583

 

Meciul va putea fi urmărit în direct pe DolceSport și ProTV și în format liveTEXT pe GSP.RO.

 

136de victorii are Real în 263 meciuri oficiale cu Atletico (60 egaluri și 67 eșecuri)

21de finale are Real în toate competițiile europene (13 victorii); Atletico, 10 finale, 5 câștigate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (262)
887888274661367
Pompiliu Bota  •  29 Mai 2016, 09:01

CR7 inexistent zic ,,jurnalistii,, experti. Intr-un picior joaca mai bine decat varsatorul Lessi. Oare piticotocu cand ne arata pectoralii ? Inafara de Steve Wonder nu i-a vazut nimeni !

bvd_magheru
bvd_magheru  •  29 Mai 2016, 06:24
Postat de unico_biancorossi pe 29 Mai 2016, 02:12

amigo, mie mi se rupe de cine ar fi castigat finala asta, dar voiam sa vad futbol demn de o finala. tu ai vazut futbol ? eu nu. si am pretentia ca stiu ce e ala futbol. am vazut virtuozi in maciuci, atleti si curse de fond, semifond si chiar pe distante scurte.) am vazut sarituri in inaltime, placaje de rugby, balet semiprofesionist, calcari pe gheata adversa (si unii si altii), am vazut chiar procedee de rugby, cata vreme vreo 5 trasoare erau sa darame peluzele lui San Siro.) dar nu am vazut futbol. aia au dat gol din offside, deci neregulamentar, aia au primit mocca un 11 m, dar era sa rupa ala transversala, niste obositi care au ajuns de doar 2-3 ori in pozitii de gol si nici atunci n-au fost capabili sa traga pe poarta (si unii si altii, dar mai ales realistii). pai asta e finala, amigo ? finala a ce ? a cui ? ombre, regret ca am pierdut timpu, am vreo 10 filme de ultima ora si puteam sa vad vreo 2. de aia am si scris, sa imi exprim dispretul fata de asemenea parodie de meci. am scris ce aveam de scris, chiar cu varf si indesat. acum va spun ciao all si numai bine.

De cele mai multe ori in Capitalism se joaca pentru bani mai ales la nivelul asta . Deci ? In cazul asta sigur s-a jucat pentru bani . La anul o sa fi martorul unor transferuri fabuluoase la Madrid .

cosmin_1
cosmin_1  •  29 Mai 2016, 05:50
Postat de a.c.a.b_st pe 28 Mai 2016, 22:18

la undecima:)))...iar se laudă toți puberii cu trofee câștigate in halul ăsta.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (262)
Comentează