INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  AMERICA DE SUD

Maradona ar putea renunţa la scaunul de selecţioner al Argentinei

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 octombrie 2009 00:00

Selecţionerul echipei naţionale a Argentinei, Diego Maradona, a declarat marţi seară că ar putea renunţa la postul pe care îl ocupă, după următoarele două partide decisive ale reprezentativei, cu Peru şi Uruguay.

"Voi discuta după preliminarii cu Julio Grondona, preşedintele Federaţiei, şi voi vedea dacă voi continua", a spus Maradona la finalul unei şedinţe de pregătire.

"Atunci când Julio mi-a oferit acest post eram omul cel mai fericit din lume, dar lucrurile s-au schimbat de atunci", a adăugat selecţionerul, fără să dea alte detalii.

Argentina va întâlni în ultimele două partide din preliminariile zonei sud-americane pe Peru, sâmbătă, la Buenos Aires, iar patru zile mai târziu va evolua contra Uruguayului, la Montevideo.

Naţionala pregătită de Diego Maradona ocupă locul 5 în grupă, cu 22 de puncte, cu unul mai puţin decât Ecuador. Primele patru echipe se califică automat la Campionatul Mondial din 2010, în timp ce ocupanta locului 5 va disputa un baraj contra locului 4 din zona CONCACAF.

sursa:NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Sezon încheiat pentru jucătorul Universității Craiova! » Decizia neașteptată luată de club în privința lui
Superliga

Primul antrenor care o refuză pe Oțelul, după plecarea lui Dorinel Munteanu

Gigi Becali anunță „revoluția” în 2025 » Ce vrea să propună ca parlamentar: „Nu o să mai fie. O scot prin lege”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii

Comentarii (4)
 •  07 Octombrie 2009, 13:27
Postat de demirel pe 07 Octombrie 2009, 12:40

inca o data se confirma... nu neaparat daca ai fost mare fotbalist esti si mare antrenor. antrenoratul in seamna munca, tactica, urmarit mii de ore de fotbal... nu filme porno si droguri. da ca fotbalist a fost genial avea in instinct totul... da ca antrenor iti trebuie mai mult de atat.

Asa este.Pentru mine cel mai mare fotbalist din toate timpurile. A fost o favoare facuta pentru tot ce a facut pentru Argentina. Dar sa recunoastem ce frumos ar fi sa-l mai vedem pe Maradona la un campionat mondial......macar ca antrenor.

demirel
demirel  •  07 Octombrie 2009, 12:40

inca o data se confirma... nu neaparat daca ai fost mare fotbalist esti si mare antrenor. antrenoratul in seamna munca, tactica, urmarit mii de ore de fotbal... nu filme porno si droguri. da ca fotbalist a fost genial avea in instinct totul... da ca antrenor iti trebuie mai mult de atat.

 •  07 Octombrie 2009, 11:47

Ole, ole, ole, Diego, Diego

Vezi toate comentariile (4)
Comentează