Articol de GSP - Publicat marti, 22 octombrie 2019 17:05
Răzvan Lucescu e în finala Ligii Campionilor Asiei cu Al Hilal, eliminând echipa lui Xavi, Al Sadd. După 4-1 în tur, în Qatar, Al Hilal a pierdut pe teren propriu, în Arabia Saudită, 2-4.
FINAL » Al Hilal - Al Sadd 2-4 (4-1 în tur)
- Vezi AICI live + statistici
- Au marcat: Al Dawsari 13' , Gomis 25'/ Afif 16'-pen., Nam Tae-Hee 19', Al Haydos 20', Khoukhi 90+3'
- Vezi AICI VIDEO
N-a fost formalitate după 4-1 în Qatar și 1-0 în minutul 13. Oaspeții au întors, marcând de trei ori în minutele 17, 19 și 20, pe gravele erori ale apărării liderului din Arabia Saudită.
Șocul a trecut repede. În minutul 25, Bafetimbi Gomis, din centrarea lui Sebastian Giovinco, a redus diferență. Scorul final, 2-4, a fost stabilit în minutul 90+3, când Khoukhi a marcat pentru Al Sadd. Astfel, Luce jr. devine al doilea antrenor român ce reușește asta cu Al Hilal, la 5 ani după Laurențiu Reghecampf.
În finala de pe 9 și 14 noiembrie, Al Hilal înfruntă învingătoarea dintre Guangzhou Evergrande (China) și Urawa Reds (Japonia). Rreturul se joacă miercuri, după 2-0 pentru japonezi în tur.
Al Hilal are o formă excelentă sub comanda lui Răzvan Lucescu, fiind lider în prima ligă din Arabia Saudită. După 7 etape, echipa e neînvinsă, având 19 puncte și cel mai bun atac, 22 de goluri.
Echipe de start:
Al Hilal: Al Muaiouf- Al Burayk, Jang, Albulayhi, Al Shahrani - Otayf, Al Faraj - Carrillo, Giovinco, Al Dawsari - Gomis
Antrenor: Răzvan Lucescu
Al Sadd: Al Sheeb - Salman, Ro Ro, Al Hajri, Khoukhi - Jung, Gabi - Nam, Al Haydos, Afif - Ali
Antrenor: Xavi Hernandez