INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  LA NAZIONE: "MUTU VA FI SUSPENDAT DE LUNI!"

Banii sau cariera!

Articol de - Publicat duminica, 30 august 2009 00:00

Ziarul toscan susţine că, dacă nu-i achită lui Chelsea o parte din cele 17 milioane decise de TAS, atacantul român poate fi obligat să stea pe tuşă

Planurile lui Răzvan Lucescu pentru derbyul cu Franţa riscă să fie date peste cap. Absent în partidele cu Lituania şi Ungaria, Mutu ar putea lipsi şi la Paris, din cauza suspendării care ar intra în vigoare de luni, pentru neplata celor 17 milioane de euro lui Chelsea. Ipoteza şocantă a fost lansată ieri de "La Nazione", care a dezvăluit că "pe 31 august expira ultimatumul dat în privinţa achitării despăgubirii decise de TAS. Londonezii vor banii. Fără reducere şi fără şansa ajungerii la o înţelegere. Dacă «Fenomenul» nu plăteşte, ar putea fi forţat să renunţe la fotbal".

De altfel, şi jucătorul e destul de preocupat.  Surse apropiate lui susţin că "dacă pînă luni Mutu nu face dovada c-a început să dea primii bani lui Chelsea, ar putea fi oricînd suspendat".

"BAZACONIILE PRESEI"
Teoria ziaristului Riccardo Galli e demontată însă de Paolo Monteneri, unul dintre avocaţii lui Mutu: "E ridicol! Tot ceea ce a scris La Nazione sînt nişte bazaconii, care nu au nici o bază. Nu riscă deloc o suspendare cîtă vreme mai există o cale de atac. În cel mult două săptămîni, facem apel la Curtea Supremă Elveţiană. Pregătim un dosar bine fundamentat şi avem destule argumente care ar trebui să fie luate în calcul. Sîntem optimişti că o să avem cîştig de cauză".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Nationala

Șumudică discurs-șoc după meciul cu CS Afumați: „Le dăm viteză lui Boupendza, N'Jie și Christensen! Să plece!” » Ce l-a enervat
Cupa Romaniei

MM Stoica a răbufnit: „Mergem cu jucătorii din academie în Cupă! Tratăm și noi așa cum suntem tratați
Cupa Romaniei
MM Stoica a răbufnit: „Mergem cu jucătorii din academie în Cupă! Tratăm și noi așa cum suntem tratați" » Ce l-a nemulțumit pe oficialul de la FCSB

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Comentarii (8)
 •  30 August 2009, 12:16

ce nu a reusit cocaina va reusi chealse londra .asa club de fotbal zic si eu .te vad ca ai scapat de coma si incerc sa te omor.eu nu inteleg ce a pierdut clubul daca mutu s-a drogat'in lume asta toti fotbalisti beu pina nu mai pot si nu le cere nimeni nimic si asta ca a fost prost si a luat cocaina trebuie sa plateasca atitia bani .ce avocati prosti trebuie sa ai mutule.

 •  30 August 2009, 11:23

eu nu stiu ce va strofocati atata sa comentati ce spune ziarul toscan... sunt si ei ca si voi, numai stiri de sport nu dau, speculeaza orice tantar facandu-l armasar. vai de capul vostru. ziaristi.. niste trepadusi pe langa marii oameni, turcu, becali, borcea, mitica si mutu. ce-ar fi sa va ocupati si voi de-o munca cinstita ?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează