Articol de GSP - Publicat sambata, 24 aprilie 2021 21:49 / Actualizat sambata, 24 aprilie 2021 22:35
Kayserispor a pierdut duelul cu Beșiktaș, scor 1-3, în runda 37 din campionatul Turciei, dar Denis Alibec a pasat decisiv la golul marcat de Pedro Henrique.
Denis Alibec a fost introdus în primul „11” de antrenorul Hamza Hamzaoglu pentru partida cu Beșiktaș. Internaționalul român n-a dezamăgit și a pasat decisiv la golul egalizator înscris de Pedro Henrique. Atacantul brazilian a marcat cu un voleu superb din interiorul careului și a restabilit egalitatea pe Vodafone Park.
VIDEO. Denis Alibec a pasat decisiv pentru Kayserispor
6' Beşiktaş 1-1 Kayserispor
— UYANIŞ TV (@UyanisT) April 24, 2021
Gol: Pedro Henrique#BJKvKYS
. pic.twitter.com/UkguvdQ4kZ
A fost pentru prima dată după trei luni când Denis Alibec a contribuit la o reușită a trupei de pe Kadir Has Stadium. Alibec a înscris o ”dublă” în luna ianuarie, cu campioana en-titre a Turciei, Istanbul Bașakșehir, când Dan Petrescu era tehnicianul lui Kayseri. Atacantul român a ieșit accidentat de pe teren în acea partidă și a revenit pe teren în urmă cu două etape, cu Konyaspor.
La Istanbul, Rachid Ghezzal a deschis scorul pentru Beșiktaș, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 4. Kayserispor a restabilit egalitatea la faza următoare, dar gazdele au trecut din nou în avantaj în minutul 13, după reușita lui Georges-Kevin N'Koudou. În minutul 62, Denis Alibec a fost înlocuit de Melih Okutan. Trei minute mai târziu, același N'Koudou a mai înscris încă o dată în poarta apărată de Dogan Alemdar.
Citește și alte știri despre stranieri:
Mihăilă, gol într-un nou meci dramatic pentru Parma! Cum a înscris românul
AC Milan i-a stabilit viitorul lui Tătărușanu! Ce fac „diavolii” dacă Donnarumma va pleca gratis