INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANDERLECHT

EXCLUSIV Soarta lui Nicușor Stanciu se decide în câteva ore! Ședință de urgență în Belgia despre viitorul mijlocașului

Articol de GSP - Publicat luni, 06 noiembrie 2017 20:05

Cel mai scump jucător vândut vreodată de o echipă de club din România, 9.8 milioane de euro, nu reușește să se impună la Anderlecht. Nicușor Stanciu nu mai suportă situația delicată prin care trece la echipa de club și e decis să plece din Belgia.

Jucătorul a luat legătura cu agentul său, Anamaria Prodan, care în această dimineață a plecat de urgență în Belgia la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii clubului. În această seară, soția fostului antrenor al FCSB a avut o întâlnire de câteva ore cu Herman Van Holsbeeck.

Managerul lui Anderlecht, care a insistat pentru transferul lui Nicolae Stanciu, a discutat cu Prodan despre problemele pe care mijlocașul le are la echipă.

"Ştiu că jucători precum Leander Dendoncker, Sofiane Hanni, Nicolae Stanciu şi Uros Spajic vor să plece după acest sezon şi trebuie să ne uităm după noi jucător cae pot câştiga titlul şi pot face din nou un fotbal bun"
Herman Van Holsbeeck

Anamaria Prodan a confirmat că se află în acest moment în Belgia și că a discutat cu managerul lui Anderlecht. "Sunt în Belgia şi am discutat cu Herman Van Holsbeeck despre situaţia lui Stanciu la echipă. Ştie foarte bine toată lumea că nu a ales banii, pentru că a avut o altă ofertă mult mai bună. A preferat Anderlecht şi şi-a dorit imediat să semneze acolo.

Până în iarnă Stanciu rămâne la Anderlecht și după vom vedea ce se va întâmpla. Momentan, nu am ajuns la nicio concluzie cu cei de la club, urmează ca mâine să ne revedem şi să mai discutăm pe marginea acestui subiect.  În acest moment încercăm să găsim soluții", a declarat Anamaria Prodan în exclusivitate pentru GSP.

Explicaţiile lui Nicuşor

Mijlocaşul a declarat pentru La Derniere Heure că nu înţelege de ce nu este folosit mai mult la formaţia belgiană.  "Este greu pentru mine. Şi nu doar acum, ci din sezonul trecut. Nu am spus mare lucru până acum, dar nu o să mai tac. Anul trecut, jucam în Liga Europa, uneori marcam, însă nu mai jucam în meciul următor. La fel şi în acest sezon. Nu înţeleg. Nu ştiu cum poate fi explicat acest lucru. Cum pot să fiu într-o formă bună dacă sunt titular la un meci şi apoi rezervă la cinci meciuri? Este ciudat. Nu am o explicaţie", a spus Stanciu.

Varianta Fenerbache pentru Stanciu

Presa din Turcia anunţa în urmă cu ceva timp că Stanciu și-a dat deja acordul pentru a evolua la Fenerbache, ascultând astfel sfatul selecționerului Cosmin Contra, care i-a transmis să meargă undeva unde să evolueze. "Stanciu va fi împrumutat la Fenerbahce", scria cotidianul turc Fanatik. Fosta campioană a Turciei îl vrea sub formă de împrumut, urmând să stabiliească un preț pentru vara viitoare, în funcție de evoluțiile pe care Stanciu le are la clubul turc.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (19)
mosvasile
mosvasile  •  07 Noiembrie 2017, 17:20

Era la moda expresia "inginerie financiara" ! Ce este aia "inginerie financiara"?

bodrin
bodrin  •  07 Noiembrie 2017, 16:08

Cateva ore erau az'noapte inainte de ora 12. Acum e alta zi, ora 16:07 si au ramas tot cateva ore?

right_wing_resistance_romania
right_wing_resistance_romania  •  07 Noiembrie 2017, 15:38

O tot plimbati pe asta cu Stanciu a fost teapa, s-au pacalit belgienii, i-a pacalit FCSB-ul, etc. Aceleasi lucruri se spun si despre Chiriches, fara o prea mare acoperire din moment ce va semna prelungirea pana in 2022 cu Napoli pe un salariu mai mare decat actualul. Cu ceva vreme in urma, aceeasi contestatari latrau de Cristi Chivu ca s-au pacalit italienii cu el, ca nu era important in echipa Interului...etc. In acelasi timp Pepe de la Real Madrid (echipa refuzata de Chivu) gresea pe banda rulanta si n-am auzit pe nimeni sa spuna "Chivu greseste, dar uita-te la Pepe cat greseste". Mereu al nostru trebuie sa fie prost, lipsit de voaloare, o teapa pentru Vest. Cati jucatori de varsta cu Stanciu, din vest au evoluat la o echipa sub nivelul marii, precum FCSB-ul (comparativ cu campionatele din Vest) si au eliminat Legia si Sparta Praga in Play-Off-uri in urma unor duble ? Care dintre acei jucatori au impresionat impotriva unei echipe precum Franta la un turneu final? Draxler marca 5-8 goluri pe sezon in Germania timp de 3-4 sezoane si era evaluat pe la 40 de milioane. Stanciu in primul sezon la Belgieni, a dus echipa in sferturile Europa League, iar in returul de pe teatrul viselor a fost bagat in minutul 80 impotriva diavolilor si toata presa s-a luat de el ca nu a marcat impotriva lui Muriniho dintr-o foarfeca cu calcaiul cand echipa lui nu mai trecea jumatatea terenului.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează