Articol de GSP - Publicat vineri, 16 iunie 2017 16:24
Ladislau Boloni a fost prezentat oficial drept noul antrenor principal al grupării belgiene Antwerp, proaspăt promovată în prima ligă belgiană.
La Antwerp, Boloni va colabora cu Lucien D'Onofrio, care l-a adus omul pe tehnicianul român la Standard Liege în 2008 și care în prezent este directorul de la Antwerp.
Tehnicianul român a semnat o înțelegere valabilă pentru două sezoane. Antrenorul de 64 de ani a antrenat ultima dată în 2015, când a stat pe banca echipei saudite Al-Ittihad.
László Bölöni: 'Ik ben blij om mee te kunnen bouwen aan dit mooi project.' pic.twitter.com/R3D9UQjHaT
— Royal Antwerp FC (@official_rafc) 16 iunie 2017
Boloni a câștigat un titlu de campion în Belgia, în sezonul 2008-2009, când antrena Standard Liege.
"Mă bucur că am posibilitatea de a dezvolta acest proiect frumos. Suntem ambițioși, dar trebuie să muncim din greu" Ladislau Boloni, la prezentarea de la Antwerp
În ultimele săptămâni a fost adusă în discuție tot mai des varianta ca Boloni să ajungă pe banca echipei naționale, pentru a-l înlocui pe Christoph Daum în urma rezultatelor slabe din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018.
România a obținut doar 6 puncte în 6 meciuri și are șanse minime de a participa la turneul final din Rusia.