Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 20 iulie 2023 12:41 / Actualizat joi, 20 iulie 2023 12:56
Întors la Istanbul după împrumutul la Pisa, Olimpiu Moruțan ar putea ajunge în această vară în Arabia Saudită. Încă o propunere. S-a ajuns la 15 milioane de euro și Galatasaray e tot mai tentată să-l vândă pe „tricolor”.
De când a revenit la Galatasaray, după un an la Pisa, Olimpiu Moruțan a jucat foarte bine în meciurile-test din Austria, în cantonamentul „Cim-Bom-Bom”. A fost apreciat de antrenorul Okan Buruk, care ar fi vrut să-l păstreze în noul sezon de Super Lig.
„Dacă Olimpiu Moruțan acceptă, posibilitatea transferului e foarte mare"
Chiar dacă și el se simte bine printre „leii” roș-galbeni, ar putea părăsi clubul din Istanbul. Definitiv, nu împrumut! Dacă, la început, oferta venită din Arabia Saudită, de 5 milioane de euro, a fost ignorată de Galatasaray, situația s-a schimbat între timp.
Saudiții au mai făcut de atunci două propuneri, mereu mai mari, plusând de fiecare dată cu aceeași sumă. La a doua, de 10 milioane, oficialii Galatei deja făceau un pas în spate. La a treia, de 15 milioane, cum susține cotidianul turc Fanatik, se gândesc să-l vândă.
E mult mai mult decât ar fi sperat. L-au cumpărat cu 4,2 milioane de euro în 2021, de la FCSB, și au cerut 5,5 milioane clauză de transfer definitiv în contractul de împrumut cu Pisa (2022-2023). „Dacă jucătorul acceptă să plece acolo, posibilitatea tranzacției este foarte mare", a comentat Fanatik.
4,5 milioane de euroeste cota lui Olimpiu Moruțan, potrivit Transfermarkt.de
Pisa, Konyaspor și Pendikspor îl vor doar împrumut pe Olimpiu Moruțan
Celelalte oferte primite de Galatasaray nu se pot compara cu cea din Arabia Saudită. Pisa l-ar vrea încă o dată împrumut, cu o clauză similară, de 5,5 milioane de euro.
Nici cele două cluburi din Super Lig, Konyaspor și Pendikspor, nou promovată, nu vor să-l cumpere în această vară. Propunerile lor sunt tot pentru împrumut. Ceea ce campioana Turciei nu mai vrea.
3 ani de contractmai are Moruțan la Galatasaray. Expiră pe 30 iunie 2026
Citește și:
Contract semnat! Veste de ultim moment înainte de FCSB - Dinamo
Respinsă în Ghencea, FCSB are o nouă problemă: „Nu suntem foarte proști!”