Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 29 februarie 2016 00:00
4 goluri în 90 de minute păreau o utopie pentru Espanyol. De la venirea lui Costel Gâlcă, catalanii atinseseră sau depășiseră pragul doar la pasiv și încă de 3 ori, culminând cu setul servit de Real.
Să întoarcă jocul nu mai reușiseră de la debutul antrenorului român, 2-1 în Cupă cu Levante. Și să mențină avantajul în deplasare nici atât, cedând cu Barca, Getafe și Valencia după ce-au avut 1-0!
"Jucăm mai aproape de poarta adversă"
Chiar când i-a lipsit golgeterul Caicedo, Espanyol s-a dezlănțuit cu Gijon (4-2), revenind de la 0-1 la 3-1. Golurile au fost create de trioul Burgui, Moreno (2) și Asensio, ce a provocat autogolul lui Luis Hernandez.
"Mă bucur c-au înscris atacanții. Ne-am propus să jucăm mai aproape de poarta adversă, să recuperăm și să producem ocazii mai multe. Fotbalul e mereu drept. Pentru meciul viitor îmi va fi greu să-i aleg pe cei din față, întrucât nu mai avem accidentați", a dezvăluit Gâlcă.
"Am văzut un Espanyol mai puternic. Victoria cu Depor a fost fundamentală pentru a ne recăpăta încrederea"
Costel Gâlcă, antrenor Espanyol"Trebuie să profităm de acest succes și să ne gândim numai la noi, nu la ce fac celelalte echipe"
Costel Gâlcă, antrenor Espanyol"Fotbalul e o stare de spirit, Espanyol confirmă. Echipa catalană, moartă cu Sociedad, pare acum deja resuscitată"
Marca, ziar spaniol
2 ani,două luni și o săptămână au trecut de la ultimul joc din La Liga în care Espanyol a înscris 4 goluri cel puțin, la 4-2 acasă cu Valladolid
21 de etapeau așteptat catalanii pentru a lega două victorii în campionat. În septembrie, reușeau 3-2 "afară" cu Sociedad și 1-0 cu Valencia
14este locul ocupat de Espanyol acum (a urcat două poziții), având 28 de puncte în 26 de etape; e la 4 puncte deasupra zonei retrogradării