Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 15 septembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 14 septembrie 2012 21:23
Apărătorul în vîrstă de 31 de ani şi-a prelungit contractul cu Al Ain după cucerirea titlului în Emirate, devenind cel mai bine plătit jucător român.
În ianuarie 2009, Rădoi a refuzat Vestul Europei, preferînd Golful Persic. Şi, din punct de vedere financiar, a fost inspirat. Pentru că salariul său a crescut în fiecare an, în acelaşi timp cu evoluţiile sale constant bune. Ajungînd acum, la 31 de ani, să fie cel mai scump jucător al nostru.
Cînd a semnat pentru Al Hilal, în Arabia Saudită (contract pe 4 sezoane), a cîştigat de şapte ori mai mult ca la Steaua: 1,4 milioane de euro.
Anul următor, în 2010, apărătorul şi-a prelungit angajamentul pe încă un an, cu o creştere în cont de 300.000 de euro.
În 2011, Al Hilal l-a vîndut pe Mirel în Emiratele Arabe Unite, la Al Ain. Cota de transfer a scăzut cu aproape două milioane - de la 6 la 4,2 -, dar salariul a urcat din nou. A primit o jumătate de milion de euro în plus, ajungînd la 2,3 milioane anual.
Iar în septembrie 2012, după ce a parafat noua înţelegere cu Al Ain (2012-2014), s-a oprit la 2,7 milioane!
Vedetele au pierdut
Ultima mărire a venit într-un moment cînd Chivu şi Mutu au fost obligaţi să facă un sacrificiu financiar:
- 3 milioane de euro anual a pierdut fostul căpitan al "tricolorilor" pentru prelungirea contractului cu Inter (5,5-2,5)
- 0,8 milioane de euro anual a fost suma la care a renunţat Mutu cînd a părăsit Cesena pentru Ajaccio (1,8-1)
Salariul lui Rădoi în Arabia
An: Club Sumă
2009: Al Hilal (Arabia Saudită) 1,4*
2010: Al Hilal (Arabia Saudită) 1,7
2011: Al Ain ( Emirate) 2,3
2012: Al Ain (Emirate) 2,7
* Sumele sînt exprimate în milioane de euro.