Articol de GSP - Publicat sambata, 04 iulie 2020 18:33 / Actualizat sambata, 04 iulie 2020 18:46
Ianis Hagi (21 de ani), jucător transferat definit de Rangers la finalul lunii mai, a fost nominalizat de către clubul scoțian la categoriile „cel mai bun tânăr jucător al anului” și „cel mai frumos gol al sezonului”.
Începutul de aventură al lui Ianis la Rangers i-a cucerit atât pe fanii de pe „Ibrox”, cât și pe oficialii echipei. Atât de mult încât „tricolorul” a fost nominalizat la categoria „cel mai bun tânăr jucător al anului”, alături de alți 4 fotbaliști: Joe Aribo (23 de ani), George Edmundson (22), Ryan Kent (23) și Niko Katic (23). Ianis este cel mai tânăr dintre cei 5 jucători!
Ianis nu are însă șanse la trofeul de „cel mai bun jucător al sezonului”, din cauza faptului că pentru această distincție sunt eligibili doar fotbaliștii cu cel puțin 15 meciuri avute sezonul precedent. Fiul „Regelui” a strâns doar 12 partide pentru vicecampioana Scoției.
Golul lui Ianis cu Braga, nominalizat la o altă categorie
Numele lui Ianis Hagi figurează și la o altă categorie, aceea de „cel mai frumos gol al sezonului”. Prezența în această listă i-a adus-o golul marcat în meciul din Europa League cu Braga (scor 3-2), atunci când Ianis înscria golul revenirii echipei sale, de 1-2. Concurența în această categorie este mai mare, alte 11 goluri fiind nominalizate.
Câștigătorii vor fi aleși ca urmare a voturilor fanilor, care se înregistrează aici!
4.5 milioane de euroeste cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt
Citește mai multe știri despre stranieri:
Românul eliminat chiar la debutul pentru „tricolori” a înscris primul lui gol în campionat
Mirel Rădoi dezvăluie ce plan are Inter cu Ionuț Radu: „Patronul i-a spus lui Olăroiu”