Articol de Adrian Jitea - Publicat sambata, 16 martie 2024 21:51 / Actualizat sambata, 16 martie 2024 21:54
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost integralist în eșecul suferit de Tottenham pe terenul lui Fulham, scor 0-3, în runda cu numărul 29 din Premier League.
Radu Drăgușin va avea o amintire neplăcută de la primul meci ca titular în Premier League. Fundașul central „tricolor” a intrat bine în meci, dar n-a avut cea mai fericită poziționare la golul de 1-0, marcat de Rodrigo Muniz în minutul 42.
Nota primită de Radu Drăgușin în Fulham - Tottenham
Publicația London Evening Standard i-a acordat lui Radu Drăgușin nota 5 pentru prestația de pe „Craven Cottage”.
„A fost precis și calm cu mingea la picior, dar l-a pierdut pe Muniz într-un moment vital. Probabil Micky van de Ven ar fi gestionat mai bine centrarea care a dus la gol. A părut ușor obosit la finalul primului meci ca integralist”, au scris jurnaliștii londonezi.
Cea mai mare notă din tabăra lui Tottenham a primit-o Cristian Romero, partenerul lui Drăgușin din centrul defensivei.
Muniz l-a depășit pe debutantul lui Tottenham, Radu Drăgușin, și a reușit un gol frumos. A deschis scorul cu trei minute înaintea pauzei
- The Sun
EXCLUSIV / VIDEO A greșit sau nu Radu Drăgușin la golul de 1-0 din Fulham - Tottenham? Raul Rusescu a dat verdictul la GSP Live
Fostul internațional „tricolor” Raul Rusescu a analizat acțiunea primului gol, în direct la GSP Live:
Nu cred că e doar gafa lui. Ar fi trebuit să îl ajute și fundașul stânga. Am văzut 65 de minute extraordinar de slabe ale lui Tottenham. Când se pune presiune pe fundași, normal că se marchează. Nu cred că e totalmente vina lui. Cred că în total a fost o evoluție OK. Și pasa la gol a fost genială, preluarea excepțională, șutul la fel. E poziționat perfect la ofsaid. În mod normal, ar fi trebuit ca fundașul stânga să apară și el în imagine
- Raul Rusescu, la GSP Live