REPORTAJ DIN JAPONIA // Răzvan Lucescu provocat de GSP! Viața în 14 imagini: gestul tâmpit din Ghencea și petrecerea de neuitat: „În avion am început să dirijez în fața pasagerilor. Două doamne în vârstă se uitau șocate”

E trecut de ora 02:00 dimineaţa la Saitama. În recepţia hotelului în care e cazată Al Hilal, la Saitama, o parte dintre fanii echipei saudite, veniţi special în Japonia pentru acest meci, încă aşteaptă jucătorii şi antrenorii pentru a face poze cu ei. Răzvan Lucescu coboară, n-are cum să scape de asaltul suporterilor, după care ne introduce în hotel.  
 

„Trebuie să vă iau de după gât, altfel cei de la securitate intervin, că au ordine precise să nu lase pe nimeni”. Lucescu junior a terminat de mâncat peştele din farfurie, după care primeşte o provocare din partea Gazetei. De a comenta câteva fotografii din arhiva ziarului, evident cu el în prim-plan. 

„Stai să-mi pun pe farfurie câteva bucăţi de mango, e foarte bun, am tot mâncat zilele acestea. Apoi ne ocupăm şi de amintirile pe care mi le-aţi adus”. Răzvan admiră pozele, una câte una, ele cuprind diverse perioade, inclusiv când era doar un copil, dar şi ipostaze recente. A trecut prin stări diferite la parcurgerea fotografiilor din arhiva Gazetei: a rememorat petreceri, trofee şi momente fabuloase, dar și gesturi de care azi se simte stânjenit. 

Una însă e cu totul şi cu totul specială. Cea în care e sărutat pe cap de tatăl său, într-un moment în care avea lacrimi în ochi explicând cum şi-a învins părintele într-un meci direct. 

„Probabil că ziua de 24 noiembrie mi-a fost scrisă în stele”

„Pfff. Ăsta este un moment petrecut pe 24 noiembrie 2005, la meciul Şahtior - Rapid. Ei bine, poza asta mi-o prezinţi să o comentez şi să-mi aduc aminte de ea pe 24 noiembrie 2019. 

Exact, dar exact după 14 ani. Eram în sala de conferinţă a stadionului din Doneţk. E un episod aparte, ni-l vom aminti toată viaţa. E ceva deosebit pentru amândoi şi chiar dacă el a pierdut şi eu am câştigat, în sufletul lui el a fost mândru şi s-a bucurat pentru mine. Chiar mă gândesc şi acum, privind poza, nu ştiu câte familii se pot mândri în lume cu aşa ceva, să aibă parte de o asemene întâlnire, o astfel de confruntare la un nivel atât de ridicat. 

Să ştii că poza asta chiar mă răscoleşte, îmi provoacă nişte senzaţii aparte. În acel moment eu vorbeam despre meci, mă cuprinseseră lacrimile, aproape că eram în pragul să izbucnesc să plâng, iar tata a venit pe la spatele meu, surprinzându-mă, s-a aplecat uşor şi m-a sărutat pe cap. Iar colegul tău, aici de faţă, Cristi Preda, a avut inspiraţia să surprindă acest gest deosebit. 

Uite şi tu cum e viaţa şi în ce situaţii te pune. Fix după 14 ani, fix pe 24 noiembrie, în alt capăt al lumii, în Japonia, să trăiesc un alt moment ce va rămâne în istorie, ca şi meciul acela de la Doneţ. Atunci am jucat împotriva tatălui meu şi am câştigat, acum am cucerit cel mai important trofeu, Champions League Asia. Cred că mi-a fost scris în stele ca 24 noiembrie să fie ziua mea de fericire şi de noroc, aşa o putem numi, nu?". 

„Eram peste tot cu Corvinul, eram practic mascota echipei”

„Aici sunt pe bancă, alături de tata, era antrenor la Corvinul. Nu lipseam în perioada aceea, 3 ani şi jumătate, la niciun meci acasă, iar în deplasare cred că am ratat doar vreo două-trei partide. Unde era echipa eram şi eu, eram mascota lor practic, în autocar. Vezi, acele momente m-au ajutat foarte tare în dezvoltarea mea ulterioară ca antrenor, de la acea vârstă eu trăiam, vedeam diverse situaţii care apar în viaţa unei echipe. 

Aveam 11-12 ani. Mi-aduc aminte că am plecat de la un antrenament, plecasem pe jos spre casă, am intrat într-o cofetărie ca să-mi iau o prăjitură şi acolo i-am văzut pe nişte băieţi de la echipă, care stăteau cumva ascunşi, la o bere. Am mers repede acasă şi i-am zis tatălui meu. Care, bineînţeles că ştia, i-a certat un pic, dar ceartă aşa, uşoară, nu făcuseră ceva foarte grav. După o zi sau două, când m-am dus la antrenament, băieţii m-au oprit în vestiar, m-au băgat într-un coş şi mi-au dat bătaie, o aşa-zisă bătaie, între ghilimele". 

„Îi întorsesem lui tata un pic din binele imens pe care mi l-a făcut" 

„Eram portar la Sportul şi tocmai se terminase meciul cu Steaua, în 1998. Era penultima etapă şi rezultatul de egalitate cu care s-a terminat a ajutat-o pe Rapid, care a trecut pe primul loc înaintea ultimei etape. La Rapid tata era antrenor. Am ţinut enorm la acest meci, să reuşesc şi eu un pic, un pic, un pic de tot să-i întorc puţin din binele imens pe care mi l-a făcut tata în toată viaţa pe care am avut-o. De-asta m-am bucurat atunci atât de tare, trăiam acea satisfacţie că îţi ajuţi părintele când are mai mare nevoie”

„Eram haios, nu?”

„E, îţi dai seama că nu-mi amintesc despre acest moment fiindcă eram foarte, foarte mic, dar poza o ştiu şi mereu o admir cu plăcere, am tot văzut-o. Eram pe aeroport, pe Băneasa, cred că tata se întorcea dintr-un turneu din America de Sud. Eram haios, nu?”

 

„Un semn de prietenie pentru domnul Copos, hahahah”

„Hahahaha... Eram după ce am obţinut calificarea în grupele Cupei UEFA şi a fost un semn de prietenie pe care eu i l-am făcut domnului Copos.. hahahah... Chiar dacă dânsul nu a vrut să accepte şi a zis că nu era pentru el, pentru el a fost semnul! Face parte din relaţia frumoasă pe care am avut-o cu domnul Copos, căruia îi datorez mult pentru parcursul meu ca antrenor. 

Dacă sunt azi unde sunt, e şi meritul dânsului, fiindcă mi-a oferit posibilitatea să antrenez Rapidul. Vezi, ca să mă întorc strict la poză şi să comentez ce gest am făcut atunci, trece timpul, trec anii, devin mai înţelept şi înţeleg mult mai bine diverse situaţii, chiar dacă ele sunt de criză sau de frustrare”

„Cea mai frumoasă petrecere”

„Seara asta de la Timişoara e fost una incredibilă, fabuloasă! Ştiam că o să plec de la Rapid după acea finală de Cupă. Luasem decizia, mi se pusese pata şi am zis că plec indiferent ce va fi. A fost o finală câştigată de noi fără drept de apel, după un joc extraordinar. Ce a urmat după festivitatea de premiere pfff... Am avut parte de una dintre cele mai frumoase petreceri. 

Am ieşit cu sponsorii de la Timişoara, cu fetele care erau hostess, cele care s-au ocupat de protocol. Pe la 5:30 dimineaţa au venit jucătorii, care fuseseră şi ei prin alte locuri, să mă ia findcă trebuia să ajungem la aeroport. Înainte de decolare m-am dus în faţa tuturor pasagerilor şi am început să dirijez, să strig «1, 2, 3 hai Rapid!». Hahaha... Erau doua doamne mai în vârstă care se uitau şocate, am mers la ele şi le-am zis «vă rog frumos să mă scuzaţi pentru că sunt un pic cam euforic» Au început să râdă, apoi m-au pupat. Chiar e o amintire senzaţională, frumoasă de tot”.

Petrecere la Doneţk, cu fetele de la Asia 

„Aici este la ziua tatălui meu, în 2005. Deci, când a împlinit 60 de ani. E o petrecere organizată la Doneţk de patronul clubului, de Rinat Ahmetov, un tip care şi el a fost extraordinar cu tatăl meu. Iar aceste fete sunt cele din formaţia Asia, care au fost aduse să cânte special pentru tata”.

„Ce repede trec anii, dar n-aş da timpul înapoi, îmi place viaţa de acum"”

„În anul 2007, la întâlnirea cu colegii de liceu. Am terminat în 1987, deci era o întrunire de 20 de ani de la absolvire. E în Bucureşti, la Liceul Gheorghe Lazăr, lângă Cişmigiu. Amintiri frumoase. Timpul trece repede, uluitor, mă uit şi la poza asta şi realizez cum trec anii, dar să-ţi spun ceva, nu m-aş întoarce în timp ca să fiu iarăşi tânăr sau ceva de genul ăsta. Îmi place foarte mult cum am viaţa acum. E perfectă”

„După cravată, cred că eram deja antrenor”

„Alături de George Copos. Eram la o conferinţă de presă, cred că este în perioada în care eram vicepreş..., de fapt, nu, stai să mă gândesc. Acum văd ce cravată purtam şi parcă am luat-o din Macedonia, de la Skopje, după ce am jucat cu Vardar, deci eram deja antrenor. Exact, exact nu mai ştiu”

„3 ani în natură, alături de oameni simpli, cu suflet mare” 

"La Skoda Xanthi. A fost o perioadă realmente deosebită, 3 ani petrecuţi în natură, alături de nişte oameni simpli şi de suflet. Pentru tot restul vieţii, momentele astea, clubul, tot ce am avut acolo îmi vor rămâne în inimă, într-un loc aparte" .

„Prima poză cu mine ca antrenor”

„Cred că aici este chiar meciul meu de debut ca antrenor la Braşov. Am jucat împotriva Stelei, dacă nu mă înşel a marcat Dică şi am pierdut atunci. Asta e poza care marchează începutul meu ca antrenor, am ştiut că e de la acel moment văzând cu ce eram îmbrăcat, aşa mi-am dat seama”.

„Mutu, fotbalist fabulos, dar n-a ştiut să-şi înfrângă plăcerile personale, păcat!”

"La echipa naţională, dar nu mai ştiu exact când anume, cred că înaintea dublei cu Franţa şi Austria. Îl văd aici pe Mutu, indiscutabil el a fost cel mai capricios fotbalist pe care l-am antrenat. Din păcate, şi-a făcut singur mult rău. Putea să fie mult, mult, mult mai bine şi mai sus, dar n-a ştiut să se gestioneze şi să-şi înfrâneze plăcerile personale. 

Asta e viaţa, poate că situaţia lui va fi un exemplu pentru jucătorii tineri, ca ei să fie mai rapizi în gândire, mai inteligenţi şi să nu repete greşelile lui Adi. Oricum, a fost un fotbalist care atunci când se afla pe teren şi era într-o formă normală, nu deosebită, crea spectacol. Fotbalist fabulos!"

„A doua cea mai fericită zi" 

„Consider momentul acesta drept a doua zi cea mai fericită, după cea de azi, în care am luat Champions League Asia. Poza e de duminică, 12 mai, după finala Cupei Greciei, la petrecerea organizată de domnul Savidis, patronul lui PAOK, făcusem eventul. A fost o petrece atât de fină, într-un loc superb, în aer liber, cu o muzică foarte corectă, cu un grill corect, cu un pahar de vin, cu familiile, o senzaţie de fericire corectă".

„Eram tânăr, eram idiot, am făcut un gest tâmpit" 

"Povestea steagului Rapidului la un meci pe Ghencea. L-am luat din mijlocul galeriei rapidiste şi am mers să-l flutur în faţa suporterilor stelişti. Pe la spate, a venit Pompiliu Stoica, mi l-a smuls din mână şi a fugit cu el. Cel care a reacţionat extraordinar a fost căpitanul Rapidului, Nicolae Stanciu, care văzuse faza şi a recuperat steagul. A urmat şi o mică încăierare. În fine, azi accept că a fost un gest tâmpit, idiot din partea mea, dar la vârsta aceea, accept că eram, ca orice tânăr, un idiot. Crede-mă, nu greşesc cu nimic când spun că eram un idiot, dar viaţa merge înainte şi devenim mai aşezaţi şi mai înţelepţi" 

Citește și:

CORESPONDENȚĂ GSP DIN JAPONIA // INTERVIU cu Răzvan Lucescu la câteva ore după ce-a cucerit Liga Campionilor Asiei: „Trăiesc ceva unic, dar să nu vă mire dacă într-o zi mi se pune pata şi anunţ că renunţ la fotbal"

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!