Articol de Marius Mărgărit, Daniel Grigore - Publicat duminica, 31 decembrie 2023 13:48 / Actualizat duminica, 31 decembrie 2023 14:18
Ronaldo Deaconu (26 de ani) nu a jucat până acum la naționala de seniori a României, dar visează să prindă un loc în lotul pe care Edi Iordănescu îl va deplasa la Campionatul European din 2024.
Calificarea „tricolorilor” la EURO le-a dat aripi mai multor fotbaliști români. Printre cei care speră să-l convingă pe selecționer că merită un loc în avionul cu destinația Germania se numără Ronaldo Deaconu, mijlocaș ofensiv care aparține în prezent de Korona Kielce.
Deaconu s-a antrenat chiar și astăzi, în ultima zi din 2023, și a mărturisit într-o discuție cu GSP.ro că visează la prezența la turneul final din vara anului viitor.
Calificarea la EURO l-a ambiționat pe Ronaldo Deaconu: „Vreau să prind lotul, de ce nu?”
„Cred că această calificare ne-a ambiționat foarte tare pe toți jucătorii români, nu de multe ori te întâlnești cu un turneu final și cu toții cred că vrem să luptăm să fim acolo.
Îmi doresc să am cifre foarte bune și prin evoluțiile mele, de ce nu?, să fiu acolo”, a transmis Deaconu.
În prezent, el nu traversează cea mai bună perioadă la Korona, unde nu mai are statut de titular. Tocmai din acest motiv se gândește să schimbe echipa în ianuarie, pe lista posibilelor destinații aflându-se și Dinamo.
141 de meciuri,16 goluri și 31 de pase decisive a adunat Ronaldo Deaconu în Superliga României, la ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, Sepsi și Gaz Metan Mediaș