Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 28 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat luni, 27 ianuarie 2014 20:21
Gabi Tamaş, 30 de ani, şi Rangers s-au pus de acord, rămîne doar ca el să nu mai facă vreo trăsnaie care să pună afacerea în pericol
Doncaster este doar o haltă pentru Gabriel Tamaş în drumul spre Glasgow Rangers. Apărătorul de 30 de ani urmează să semneze în vară cu cea mai titrată echipă din Scoţia, un nume mare pe plan mondial, chiar dacă e acum în liga a treia din cauze financiare. Rangers defilează în al treilea eşalon scoţian, va promova în al doilea, iar Tamaş îşi va pune iscălitura pe un contract ce-i va aduce aproape un milion de euro pe sezon.
Discuţiile există deja, scoţienii şi-au dat acordul, braşoveanul la fel, a rămas ca Gabriel să nu facă vreo trăsnaie pînă atunci care ar putea periclita afacerea. Glasgow Rangers l-a mai dorit pe fundaş în alte două rînduri, în 2009, dar şi în 2012.
104 trofee interne are Rangers în Scoţia: 54 de campionate, 33 de Cupe şi 27 de Supercupe. Plus Cupa Cupelor în 1972
250.000 de euro este salariul actual al românului la Doncaster, pînă în vară, dar în Scoţia îl aşteaptă aproape un milion de euro pe sezon
Rupe la Doncaster
De cînd s-a întors în Anglia, Tamaş a bifat ca integralist două meciuri la Doncaster, în liga secundă, deşi nu mai jucase oficial de pe 7 mai 2013, cînd evoluase pentru West Brom contra lui Man. City (0-1). Antrenorul scoţian Paul Dickov este entuziasmat de braşovean: "E un fundaş de calitate, poate juca liniştit şi-n Premier League".