Articol de GSP - Publicat marti, 30 aprilie 2019 23:00
Standard Liege - Anderlect, derby-ul din Belgia întrerupt în urmă cu două săptămâni din cauza incidentelor, la scorul de 2-0 pentru echipa lui Răzvan Marin, a fost tranșat până la urmă la comisii.
Partida de pe 12 aprilie a fost suspendată în minutul 30 după ce fanii lui Anderlecht au creat incidente în tribune, când au aprins torțe și s-au luat la bătaie cu forțele de ordine.
Astăzi, Asociația de Fotbal din Belgia a decis: Anderlecht a pierdut meciul cu 0-5 la masa verde, urmând să dispute și o partidă de pe teren propriu cu porțile închise.
Răzvan Marin avusese o contribuție importantă în meci. Românul a deschis scorul pentru Standard Liege, din lovitură liberă, golul secund fiind reușit de M'Poku.
În urma acestei decizii, Standard Liege se află pe locul 4, cu 38 de puncte, la două lungimi în spatele lui Royal Antwerp, formația lui Ladislau Boloni.
Lider e Genk, cu 47 de puncte, în timp ce Club Brugge se află pe locul secund, cu 41 de puncte.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”