Articol de GSP - Publicat marti, 04 ianuarie 2022 20:47 / Actualizat marti, 04 ianuarie 2022 21:20
Portalul de specialitate Transfermarkt a actualizat cotele jucătorilor din Turcia, iar Alex Cicâldău (24 de ani), mijlocașul lui Galatasaray, face parte din cel mai scump „11” al Superligii.
Cicâldău valorează, potrivit Transfermarkt, 9 milioane de euro, atât cât era cota lui de piață și în octombrie. Moruțan e evaluat la 5 milioane și n-a prins un loc în dream-team-ul Turciei.
Transfermarkt: Alex Cicâldău, în echipa ideală a Turciei
Cicâldău are încă doi colegi de la Galatasaray în această formație: Marcao și Akturkoglu. Tot 3 jucători dau și Beșiktaș și Fenerbahce, în timp ce liderul Trabzonspor are doi reprezentanți.
Cel mai scump „11” din Turcia, conform Transfermarkt:
Cakir (Trabzonspor, 17 mil. €) - Kim (9M, Fenerbahce), Marcao (15M, Galatasaray), Szalai (15M, Fenerbahce) - Pjanic (15M, Beșiktaș), Cicâldău (9M, Galatasaray) - Akturkoglu (11M, Galatasaray), Bakasetas (10M, Trabzonspor), Rossi (16M, Fenerbahce) - Larin (11M, Beșiktaș), Batshuayi (10M, Beșiktaș)
3 goluriși două pase decisive are Cicâldău la Galatasaray în 16 meciuri de campionat
Fatih Terim, furios pe Cicâldău: „Dacă nu poți să marchezi nici dintr-un metru, asta e incompetență”
Antrenorul lui Galatasaray, Fatih Terim, a răbufnit după eliminarea din „16-imile" Cupei Turciei, 3-3, 5-6 la penalty-uri cu Denizlispor, locul 18 din liga secundă.
„Dacă nu poți să marchezi nici dintr-un metru, asta e incompetență", a declarat antrenorul „Cim-Bom-Bom". Nu a dat nume, dar cel la care s-a referit a fost Alex Cicâldău. Numărul 33 a ratat două ocazii imense în prima repriză.
- Minutul 7, la 0-0: după centrarea lui Moruțan, mijlocașul era într-o poziție excelentă, singur cu portarul la patru metri. Lovitura sa de cap nu a fost decisivă. Portarul Abdülkadir a blocat.
- Minutul 23, la 0-1: același Abdülkadir a respins mingea lui Bariș. Goalkeeperul era la colțul porții, la pământ. Cicâldău era la un metru, puțin în unghi. A șutat slab, pe jos, foarte aproape de portar. Și i-a interzis golul. Despre această șansă irosită vorbea Terim.
Citește mai multe știri despre stranieri:
Răzvan Marin, ofertă din Serie A » Clubul tocmai și-a schimbat patronul