Articol de GSP - Publicat joi, 29 martie 2018 18:02
Întors la echipa de club după cele două amicale ale primei reprezentative, Nicolae Stanciu a acordat azi un interviu pe contul oficial de YouTube al Spartei Praga și a vorbit despre supergolul reușit în meciul cu Israel, 2-1.
"Cu Israel a fost un joc bun pentru România. A fost foarte frumos acolo pentru că era foarte cald. Nu mai câștigasem împotriva lor de foarte mulți ani, așa că a fost o victorie foarte importantă.
Am marcat un gol frumos, sunt bucuros că l-am reușit. Mereu încerc astfel de execuții la antrenamente", a spus Stanciu.
Mijlocașul ajuns în Cehia în această iarnă a vorbit și despre parcursul echipei de club, care e doar pe 6 în clasament.
"Nu ne mai permitem să facem egaluri sau să pierdem. Trebuie să arătăm o atitudine mai bună față de cea pe care am arătat-o în ultimul meci, când Slavia a înscris de trei ori împotriva noastră în repriza a doua. Nu ne mai permitem să facem pași greșiți", a precizat Stanciu.
3 goluri
și 2 pase decisive a reușit Stanciu în 5 meciuri oficiale la Sparta Praga