)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat joi, 01 iunie 2023 16:08 / Actualizat joi, 01 iunie 2023 17:31
Fotbal cu poalele-n cap și camioanele în poartă. Încă o reprezentație dizgrațioasă marca “Specialul”, prietenul lui Giovanni și mentorul lui Dănuț
Sevilla a câștigat pentru a 7-a oară trofeul Europa League, o performanță uluitoare. Finala cu Roma decisă de-abia după lovituri de departajare și prelungiri ale prelungirilor prelungirilor (aproape 30 de minute, după modelul brevetat la Mondialul qatarez) nu a fost un mare meci. Calitate tehnică, sobrietate fizică, dar multă prudență. Strategie cu polonicul și fotbal cu porția mică, fără sare. Ca la spital. Dar cu toate astea am avut spectacol, domle! Spectacolul Mourinho.
Special One ca Țancă Uraganu'
Așa a zis, căzut în adorație, colegul de comentariu al lui Mihai Mironică. Mourinho a făcut spectacol. Poate că totuși era mai potrivit "s-a dat în spectacol", așa cum o face de mulți ani încoace. De când și-a zis The Special One, Specialul, iar noi ne-am dus după fentă. Nume de scenă de largă respirație culturală. Un fel de Tzancă Uraganu'. Sau Adi Merveille.
Conform schemei de joc, spectacolul dizgrațios al lui Jose Mourinho a avut legătură mai puțină cu indicațiile tactice către alde Abraham sau Mancini și aproape exclusiv cu deciziile arbitrului englez Anthony Taylor.
Fundași la penaltyuri. Mare strateg!
Care Taylor nu este cea mai simpatică persoană din Univers, dar secondat copios de VAR (inclusiv la faza în care în opinia mea dictase corect penalty pentru andaluzi la faultul, da, faultul!, lui Ibanez asupra lui Ocampos) a dus, nemuritoare sintagmă, meciul la bun sfârșit. Ezitant, cam arogant, împărțind cartonașe galbene ca fotbaliștii noștri flori de 8 martie, nu Taylor este vinovat că Roma a pierdut la loviturile de departajare la care Specialul a desemnat executanți aproape exclusiv fundași. Mare strateg!
Milionarii poluanți
Circul lui Jose a culminat după meci, atunci când l-a abordat pe arbitrul englez, agresându-l verbal. Mai era puțin până la represalii fizice.
Vi se pare familiară scena, nu-i așa? Familiară sau poate chiar familială, că e parte din marea familie a fotbalului. Memoria e proaspătă. Dan Petrescu ocărându-l pe Hagi la sfârșitul meciului CFR-Farul. Același păr alb, aceeași căutătură isteric-patologică, aceleași sudalme (termen literar pentru injurii). Dan Petrescu, Jose Mourinho. Cetățeni universali care au declarat război neajutoratelor norme de conviețuire pașnică. Milionari care poluează mediul în spatele scuzei că luptă pentru echipa lor.
Smardoiala
"Maurinho" prietenul lui Giovanni. Și al altor oameni din fotbalul nostru. În acest spațiu este admirat, venerat. La o scară mai mică, la fel și Petrescu. E atât de normal, dânșii formează o castă care împărtășește același "set de valori". Cum sună asta când, de fapt, e vorba doar de bani și interese, plus niște "bagabonțeală". Smardoială, cum ar zice nemuritorul Săpunaru.
E timpul să ne tratăm
Ați urmărit scuzele lui Petrescu de la conferința de presă dinaintea barajului pentru Europa cu Craiova? La felul în care se justifica, desigur mânat de cei din club, dar cum privea ironic către cei din sală, cu un zâmbet abia reținut în colțul gurii lui bogate. Aroganța ca valoare cotidiană, lipsa de scrupule ca metodă de lucru. Iar unii dintre noi, destui, nu doar vreun comentator rătăcit printre clișee, continuă să guste acest spectacol vomitiv. Peste tot, nu doar la noi. Ar fi timpul pentru tratament, niciodată nu e prea târziu să scoți mizeria din organism.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
