Sport cu broboada pe cap

Bate așa un vânt de libertate în lume, de-ți vine să urli de fericire. Iar sportul este lume. Lume, lume, hai la tumbe! Nici nu știi cu ce să începi când atât de multe evenimente îți vorbesc despre felul în care olimpismul și federațiile internaționale devin modele pentru buna înțelegere între popoare, pentru cultivarea prieteniei și acceptarea diversității.

O lume minunată!

Ce ofertă, ce tentații, ce exclamații! Despre ce să vorbești mai întâi, despre pregătirile Chinei pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing 2022, prefațate de numărul de magie care a dus la dispariția și apoi apariția jucătoarei de tenis Shuai Peng din șapca proletară a urmașilor lui Mao?

Cum ai putea să uiți totuși de mândrele șantiere qatariene pe care cresc arenele Cupei Mondiale 2022, pe care, fatalitate, mai și mor oameni în numele propășirii fotbalului de seră mirosind a șpăgi legendare?

"Exotică"

Ce să admiri mai întâi, ramura de măslin pe care președintele francez Emanuel Macron i-a întins-o prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, om dintr-o bucată care îi face mai multe bucăți pe cei care îi contestă puterea absolultă? Sau apariția "exotică" a naționalei feminine de handbal a Iranului la Mondialul din Spania?

Minciuni pe nemestecate

Așa am citit pe un site care jonglează cu adjectivele. Exotică. Greu de spus ce o fi exotic să vezi niște tinere care se chinuie să joace handbal cu vălul pe cap și îmbrăcate de parcă merg la o acțiune de dezinsecție la subsolul blocului.

Însă minciuna în care trăim ne cere să înghițim pe nemestecate tot soiul de orori petrecute în numele unei diversități false și al unui exercițiu și mai fals de afirmare a libertății. Naționala României tocmai a jucat împotriva acestei selecționate de hijaburi și a câștigat confortabil 39-11, dar, după un meci care avertizează că vechile noastre metehne sunt vii, sunt acolo.

Tăcerea corifeilor șpăgilor

Nu acesta este subiectul, dar chiar și în fața unui adversar care nu are nimic în comun cu ceea ce ar trebui să fie valorile sportului naționala condusă de Adi Vasile a avut momente hilare. Rușinos, asta s-a întâmplat în fața unei echipe care amestecă toxic ideea de sport cu abandonul religios.

Ce libertate spirituală, ce libertate de mișcare, ce bucurie, ce plăcere a jocului? De la minte sănătoasă în corp sănătos trecem la minte îmbrobodită în corp împachetat. Cine să pună punct acestei farse? Thomas Bach, despre care de-abia ce am scris cum ne-a dat asigurări că Shuai Peng e bine și fericită să studieze doctrina lui Mao și Deng?

Ori președintele federației Internaționale de Handbal, egipteanul Hassan Mustafa, care tace complice, în vreme ce în sălile din Spania o nălucă cu hijab pe cap propovăduiește ceva străin de sport, dar foarte apropiat de fanatismul religios?

Supunerea femeilor invizibile

Sunt de compătimit fetele din naționala Iranului? Sunt ele victime neputincioase ale unei doctrine fundamentaliste sau la mijloc este și altceva? Nu este exclus să ne aflăm în fața unui tip de supunere consimțită și izvorâtă din convingerea că nu își trădează credința.

O spune însă mult mai bine un om care aparține acelui spațiu cultural și religios. Așa că îndrăznesc să îl citez aici pe Salman Rushdie, scriitor indian din familie musulmană, om condamnat la moarte (fatwa) cu mulți ani în urmă de ayatolahul Komeini al Iranului din cauza unui roman (Versetele satanice) considerat blasfemic. Iată ce spune Rushdie prin gura unui personaj din excepționalul lui ultim roman, Quichotte.

"N-o să mă apuc dracului să lupt ca să apăr dreptul femeilor de a purta văl, hijab, niqab sau cum i-o mai fi zicând. Tuturor tinerelor alea din ziua de azi care descriu vălul ca pe un semnificant al identității lor le spun că suferă de ceea ce actualmente demodatul filosof Karl Marx ar fi numit falsă conștiință. Pe cea mai mare parte din planetă vălul nu reprezintă o alegere liberă. Femeile sunt condamnate la invizibilitate de bărbați. Fetele astea din Occident care își fac propriile – citez – alegeri libere, legitimează oprimarea surorilor lor din acele părți de lume unde alegerea nu este liberă. Le spun asta și se arată șocate, iar remarcile mele, le par insultătoare"

Salman Rushdie a fost absolvit între timp de fatwa, a mai scris 8 romane de la "Versete" încoace și cu toate că s-a mutat de la Londra la New York continuă să fie suporter fidel al lui Tottenham Hotspur.