OPINII  »  EDITORIAL CRISTI GEAMBAȘU

„Bergodi, să nu îl uiți pe Cîrjan!”

Editorial Cristian Geambașu
Editorial Cristian Geambașu

Articol de - Publicat joi, 31 august 2023 20:35 / Actualizat joi, 31 august 2023 20:41

Interpelarea directorului tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, are mesaj patriotic, dar și altceva. E treaba antrenorului Rapidului să țină jucătorii în formă pentru naționale?

Apuse sunt vremurile în care trompeta lui Tudorică se auzea la meciurile Rapidului din cuplajele bucureștene. Departe sunt timpurile când presa sportivă obișnuia să compună alambicate avancronici derbyurilor. Așa cum este acest Rapid -Dinamo din Giulești. Alții sunt acum suporterii, diferiți sunt cei care conduc. Cine își închipuia acum niște ani că va veni clipa în care Rapid va fi clubul cu dare de mână, iar Dinamo doar o echipă în căutarea supraviețuirii? Și materiale, și sportive.

Util, plăcut, luat

Cătălin Cîrjan face parte dintr-un plan mai larg de consolidare a lotului condus acum de Cristiano Bergodi. Când ai mijloace, îți faci cumpărăturile la Londra, când nu, cauți outlet-uri la marginea Bucureștiului. Pe Cătălin Cîrjan l-au dorit conducătorii, l-a vrut și Adrian Mutu. Asta înainte să constate că "proiectul" Neftchi Baku conține mai multe zerouri adăugate salariului decât puteau da domnii Dan Șucu și Victor Angelescu. La cei 20 de ani ai lui, Cîrjan urma să îmbine utilul cu plăcutul la Rapid. În sensul în care îndeplinea criteriul jucătorului sub 21 de ani, dar era și o promisiune fermă a valorii din moment ce venea de la tineretul lui Arsenal și se pregătise nu o dată sub comanda lui Mikel Arteta cu echipa mare a "tunarilor".

S-a stins deja?

"L-am luat să joace, nu ne-am chinuit degeaba o lună ca să stea pe bară", recunoștea înaintea campionatului acționarul numărul 2 al clubului, Victor Angelescu. Totuși, Cîrjan nu joacă. Sau nu mai joacă, iar atunci când a făcut-o a avut statistici foarte modeste. A se vedea articolul și statisticile prezentate de colegul Alexandru Barbu. Cîrjan a început promițător întrecerea, s-a implicat în joc, a luat ochii, mai ales ai noștri, ai nespecialiștilor. Apoi a început să se stingă, ca o baterie prea slabă pentru un proiector prea puternic.

Statistici moderne

În cele 5 meciuri în care a apărut pe teren a reușit o singură pasă de gol, nu a înscris niciodată, nu a avut niciun șut pe poartă, nu a reușit nicio centrare, a contabilizat o medie de 12 mingi pierdute pe meci, dintre care 21% în propria jumătate de teren. Acuratețea paselor este de 73%, iar la dueluri câștigate are un procentaj de sub 50%. Mai exact, 48%. Statistici modeste, numere care nu mint și explică de ce în ultimele partide de Superligă, cu Farul (3-1 pentru Rapid) și cu FCU Craiova (5-3), Cîrjan nu a prins niciun minut în teren. Asta după ce fusese titular în primele 3 meciuri de campionat (Sepsi, U Cluj, Botoșani), rezervă cu Voluntari, apoi iar în primul "11" cu Petrolul.

„Bergodi, să nu îl uiți pe Cîrjan!”
În Anglia, Cătălin Cîrjan nu a evoluat decât pentru echipele sub 18 și sub 23 de ani ale lui Arsenal Londra FOTO Cristi Preda

Cristiano raportează, nea Mihai decretează

Ce ne indică acest traseu? Că la început Bergodi i-a acordat încredere tânărului mijlocaș ofensiv, pe urmă a avut îndoieli, iar din momentul în care în peisaj a apărut Borza, 17 ani, transferat pe bani mulți de la Farul, fostul elev al lui Arteta și-a pierdut și statutul de primă variantă U21, și încrederea antrenorului. Dovadă că în spatele atacantului de meserie, de regulă Dugandzic, a apărut ori Borja Valle, ori Ioniță. Interpelat pe subiect de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță ("Să nu îl uiți pe Cîrjan, bagă-l în seamă pentru că este un jucător cu calități excelente!"), Bergodi a raportat că nu l-a trecut pe linie moartă. Ce frumos!

Dar nu vi se pare că, în compensație probabil pentru că federalii fuseseră suspectați că îl neglijează pe Cîrjan, miroase un pic a trafic de influență, fie ea și în scop patriotic? Păi, ce treabă are Bergodi? Să țină în formă jucătorii pentru echipele naționale sau să câștige meciurile Rapidului pentru gloria Rapidului?

Deocamdată?

Într-o lume a păpușilor perfecte și blonde, Cătălin Cîrjan va reintra în derbyul cu Dinamo și, prin personalitate, curaj și inspirație, își va depune candidatura la jucătorul meciului. În lumea reală, populată mai ales de păpuși Chucky, nu știm ce va fi. Cîrjan a absolvit un curs intensiv de fotbal la Arsenal, dar nu a lucrat niciodată în uzină, unde te mai murdărești de vaselină pe mâini. Superliga românească nu strălucește, dar călește. Cîrjan are viteză, are tehnică, dar deocamdată nu are viziunea jocului. Rămâne să ne lămurim dacă doar deocamdată.

Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”

Comentarii (6)
Normal
Normal  •  01 Septembrie 2023, 14:18

Stai linistit, stie Bergodi ce face si nu are nevoie de sfaturile dinamovistilor !

itu52
itu52  •  01 Septembrie 2023, 10:56

În background te izbește povestea noastră de toate zilele - statul vs. privatul. Statul, să citim FRF este nevoit să coabiteze cu privatul, LPF. Statul a creat și dezvoltat privatul, din păcate cam forțat. A mai făcut-o odată cu industria și nu a tras nicio învățătură. Locul cazematelor industriale, încă nedemolate, a fost luat de cele instituționale. Acestea par mai inerte ca nicicând și umflate cu personal din zona rudelor celor ce merită recompensați(pt. merite trecute și mai ales viitoare). Cum o mână pe alta spală, ca să fie bine, se poleiește totul în gargară. Apar circarii care întrețin atmosfera și mențin treaz hazul de necaz al românului de rând. Povestea fotbalului nostru este veche, excepțiile au fost nesemnimificative și, poate, de conjunctură. Trâmbița lui Tudorică era reală, larma găinarilor din fotbalul zilelor noastre este asurzitoare și prea toxică pentru un fotbal cât de cât decent.

mehigh_ms
mehigh_ms  •  01 Septembrie 2023, 10:15
Postat de lefter_popescu pe 31 August 2023, 21:25

Nea Grambasule, numai în meciul cu sepsi a șutat de doua ori pe spațiul porții...ca fundașii au scos mingea de linia porții asta e ghinionul lui, dat tu contabilizează corect.

asta am vrut si eu sa scriu.. nu de unde ii gaseste pe toti angajatii de la fituica asta..

Vezi toate comentariile (6)
Comentează