OPINII  »  EDITORIAL

DIN nepăsare pentru handbal și DIN ipocrizie

Editorial Narcis Drejan
Editorial Narcis Drejan

Articol de - Publicat vineri, 08 decembrie 2023 10:31 / Actualizat vineri, 08 decembrie 2023 12:00

Nu sunt prea multe de comentat după ce te descalță Danemarca, apoi Germania profită de labilitatea unei generații neajutorate, dar trebuie arătată cu degetul federația

Să cauți vinovații din teren sau să spui că Neagu e la final de carieră e super simplu, ori să te iei de tactica lui Pera. Desigur, aproape nimeni nu se ia de federație, de cluburile cărora nu le pasă deloc de copii și de juniori. 

Degeaba veniți și ne arătați că aveți grupe care evoluează în condiții insalubre pentru performanță când numărul de jucătoare străine se apropie de sută. Care e motivația tânărului handbalist sau a tinerei handbaliste, care ajunge la 19 ani și e trimisă la Poșta Câlnău, că n-are loc de 4 croate și 2 daneze, plus portarul, care e din Muntenegru?

53 de străine din campionatul nostru sunt la Mondial

Calculul e simplu. Gândiți-vă că 53 de jucătoare din străinătate, 72 de jucătoare din campionatul intern, în total, dacă le punem și pe cele 19 convocate de Pera pentru România, au jucat la acest Mondial: Croația (7), Muntenegru (7), Angola (4), Franța (4), Spania (4), Serbia (4), Suedia (3), Polonia (3), Brazilia (3), Senegal (2), Norvegia (2), Slovenia (2), Germania (2), Ucraina (2), Danemarca (1), Ungaria (1), Argentina (1), Olanda (1). 

Avem campionatul cu cele mai multe jucătoare trimise la acest Mondial, dar nu ne calificăm nici măcar în „sferturi” și nimeni nu dă nicio explicație, nimeni nu-și asumă responsabilitatea. 

Federația o ține din scandal în scandal, iar de când a venit președintele cu nume de prepoziție care introduce un atribut, care arată locul unde se află cineva sau ceva, unde se întâmplă ceva, sinonim cu despre, dinspre, dintru, handbalul nostru e fix ca și cum ai încerca să umpli un butoi cu apă, fără fund. 

DIN nepăsare pentru handbal și DIN ipocrizie
Eliza Buceschi alături de Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal FOTO FRH

Ați fost la meciurile de juniori, să vedeți cum îngheață copiii ăia în săli, iarna, sau cum leșină de cald, vara? Ați văzut cum arată cluburile sportive școlare, care au echipamente rupte, murdare și împrumută antrenorii clister pentru copii de la cluburile private? 

Așa vreți să dezvoltați handbalul, domnule prepoziție? Sau cu arbitrii ăia care opresc meciuri după 45 de minute, cu cluburi care fură juniori de la unii la alții și apoi pun părinții să plătească grilele, ca în piață? Cu arbitri care vor să li se dea banii la negru, că nu vor să plătească impozit pe PFA? Și noi vrem performanță?!

Buceschi, omul meciului, hop și domnul prepoziție!

Conducătorii de la noi se comportă și astăzi ca pe vremea conducătorului iubit din epoca de aur, cu producții-record la hectar, cu realizări mărețe și împliniri, dar mai ales să apară atunci când cineva muncește și obține ceva. 

Ați văzut la tragerea la sorți de la Euro, la fotbal? Delegația noastră mai avea puțin și lua și bucătarul, femeia de serviciu și liftierul la Hamburg. 

La Mondialul de handbal, la finalul meciului câștigat cu Serbia, Buceschi primește titlul de cel mai bun jucător. Cine credeți că apare lângă jucătoare? Ați ghicit, președintele prepoziție al handbalului românesc! 

Nu am văzut nici președintele federației din Senegal sau Camerun pe suprafața de joc, după niciun meci, dar la noi, producția la hectar trebuie felicitată de ăla pus de popor. Când înlocuim lipsa asta de educație cu normalitatea? Când ne asumăm că handbalul, la fel ca alte sporturi, e în pământ și că federația e principalul vinovat? Când, domnule prepoziție?

Citește și:
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
Superliga
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
Italienii dezvăluie prima afacere pe care o poate face Șucu la Genoa » 18 milioane de euro pentru jucător!
Campionate
Italienii dezvăluie prima afacere pe care o poate face Șucu la Genoa » 18 milioane de euro pentru jucător!
„Ajutor!” » Florin Talpan le cere bani suporterilor, după ce a pierdut procesul cu Gigi Becali: „Puteți face donații”
Liga 2
„Ajutor!” » Florin Talpan le cere bani suporterilor, după ce a pierdut procesul cu Gigi Becali: „Puteți face donații”

Comentarii (25)
Gb849qU
Gb849qU  •  11 Decembrie 2023, 15:51

Nu vom avea niciodata jucatoare , asa cum are Norvegia sau Franta , cata vreme centrele noastre de excelenta sunt inutile . Nu exista strategii , conditii de pregatire , antrenori si preparatori fizici , la nivel inalt , asa cum are Ungaria . La acest turneu , Ungaria nu s-a calificat in sferturi , dar a venit cu o echipa foarte tanara , cu multe jucatoare sub 22 de ani , care in urmatorii ani vor ajunge sus de tot . Noi nu avem nici macar perspectiva . Pentru a te opune cu succes Frantei sau Norvegiei , trebuie sa ai jucatoare asa cum au ele , ori e departe de noi acest nivel acum , dar si in viitor .

ARCADIEzaporojanu
ARCADIEzaporojanu  •  11 Decembrie 2023, 11:53

neagu este la sfarsitul carierei ?? vai, dar trebuie sa mai fie ,,cea mai buna din lume" vreo 5-6 ani ! ce ne facem caci ea , joaca , nu joaca trebuie sa-i spunem ca e cea mai buna ! apropos'... la acest c.m . a fost in excursie dar a jucat si ea 5 minute ca sa nu-si plateasca deplasarea din salariul nesimtit! dar... ramane ,, cea mai buna din lume "! VAI DE VOI PRESA SI DE NOI CARE CITIM SE ... PROSTII SCRIETI !

danglumetu
danglumetu  •  09 Decembrie 2023, 14:18
Postat de TicX8.Junior pe 09 Decembrie 2023, 13:36

Comment-ul meu era de fapt un reply la prima dvs. postare, cea de la 13:30. Sigur că n-aveam de unde să știu de contrele pe care le-ați mai avut cu Drejan pe alte rețele de socializare. E clar că îl cunoașteți mult mai bine, eu n-am citit decât vreo 3-4 editoriale semnate de el și n-am stat să-l compar cu alți corifei. Dar referindu-ne strict la acest articol și amintindu-ne cine-a ajuns să conducă azi sportul românesc,... ne dăm seama că unii merită un astfel de tratament din partea presei, chiar și cu lovituri sub centură. Ce căuta șeful federației de handbal să bage capu'-n poză cu Eliza? Era DIN player of the match? Ăștia se comportă precum tăietorii de panglici, sunt preocupați mereu doar de propria imagine și nu dau doi bani pe sportivii cu care se afișează. Parcă ar fi într-o permanentă campanie electorală. De la Burli la Din... aproape toți șefii de federații sunt niște politruci ipocriți care își merită fiecare vorbă de ocară. De data asta, Narcis a fost chiar prea blând, în ciuda derapajului legat de nume. A pus punctul pe 'i' și a scris fix ce-a gândit. M-am săturat de diplomați cu limbaj de lemn, prieten cu toți băieții deștepți din cooperative, gen nea Ovidiu. Prefer unu' din ăsta mai dintr-o bucată, cu toate hibele lui, decât un fandosit gen Țepelin care 'luptă curat', calculându-și fiecare vorbă pt ca la final să nu spună nimic.

chapeau!

Vezi toate comentariile (25)
Comentează