OPINII  »  EDITORIAL

CFR, jos pălăria!

Articol de - Publicat vineri, 04 noiembrie 2022 16:20 / Actualizat vineri, 04 noiembrie 2022 16:22

Remarcabilă isprava campioanei, care a reușit, după 1-0 la Cluj cu Ballkani, calificarea în „16-imile” Conference League. Astfel, CFR a prins iarăși primăvara europeană, fiind singura noastră reprezentantă rămasă în cursă. 

Totuși, n-am numit, precum Dan Petrescu, excepțională comportarea respectivă, din considerentul că discutăm despre a treia întrecere valorică la nivel continental. Ca atare, să lăudăm CFR-ul, dar cu măsură. Să nu ne ambalăm.

Întrucât Universitatea Craiova și Sepsi au părăsit repede competiția, iar FCSB a terminat ultima în grupă, ba și cu cel mai slab golaveraj dintre cele 32 de participante din CL, 3-18!, nu greșesc cei care o socot pe CFR liderul fotbalului românesc actual. Nu mă îndoiesc că se vor supăra unii, dar lucrurile stau chiar așa.

Asta nu constituie o noutate. Ca și afirmația că echipa din Gruia nu-i cea mai iubită. Nu se bucură de atâția suporteri ca FCSB, nici ca Rapid, U Craiova ori Dinamo, dar contează pe vreo 8.000-10.000 de fani, pe cât de statornici, pe atât de nezgomotoși. 

Care se încălzesc mai greu, ceea ce e de înțeles. Obișnuiți cu performanța, ei se entuziasmează mai rar. Sunt pe motorină, nu pe benzină.

Joi seara, am observat însă în tribunele stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” numeroși copii purtând cu mândrie culorile alb-vișinii și răgușind în galerie. Sunt semne clare că viitorul a început cu dreptul acolo.

CFR a bătut-o pe Ballkani în stilul de-acum clasic al lui Dan Petrescu, ale cărui merite sunt de necontestat. Stil zgârcit, uneori fad, monoton, însă productiv, eficient. În caz contrar, CFR nu i-ar fi luat fața Slaviei Praga și n-ar fi realizat 10 puncte în grupă, bilanț de reținut și de aplaudat.

Și în duelul cu Ballkani, clujenii au deschis scorul relativ devreme, Boateng în minutul 17, apoi au apărat cu strășnicie avantajul. Deliberat, le-au permis adversarilor să preia inițiativa (posesie 73%!) și să combine abundent (679 la 243 raportul paselor), fără însă ca oaspeții să pună vreodată în pericol poarta unui Scuffet încă o dată foarte sigur pe el. Cum CFR a acoperit inteligent și cu râvnă propria jumătate de teren, kosovarii s-au mulțumit să plimbe mingea de-a latul fără să fie periculoși.

Pe lângă stăpânire de sine, băieții lui Dan Petrescu au dovedit și caracter. În sensul în care dubla ratare a lui Deac de la punctul cu var, după ce arbitrul a dictat repetarea loviturii de la 11 metri, nu i-a scos din ghete. 

CFR, jos pălăria!
CFR Cluj i-a învins pe kosovarii de la Ballkani, scor 1-0, a încheiat grupa G pe locul secund și s-a calificat în play-off-ul Conference League.

N-au acuzat momentul. Și-au văzut de treabă mai departe și, deși n-au sedus, au aplicat întocmai și la timp strategia „Bursucului”. Conform căreia un meci important, cu miză mare, trebuie câștigat cu orice preț. Inclusiv uitând de spectacol ori chiar sacrificându-l cu intenție. Nu trebuie să placi, trebuie să învingi, asta-i deviza!

Legat de Deac și de ratările celor două penalty-uri, de spus că publicul nu l-a huiduit pe mijlocașul de 36 de ani, ci chiar l-a aplaudat generos în clipa în care, înlocuit fiind, Ciprian a ieșit de pe gazon. Frumoasă atitudine, bărbătească. 

E de revenit asupra subiectului, deoarece există câțiva jucători la CFR, în frunte cu Deac și cu Camora, cărora nimeni n-ar trebui să le treacă pe dinainte. Pentru că fără talentul și transpirația lor, fanfara nu s-ar fi auzit cântând de atâtea ori în Gruia.

Citește și:
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Nationala
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Campionate
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”

Comentarii (18)
007claudiu
007claudiu  •  05 Noiembrie 2022, 12:44

Kosovarii sunt o natie provenita din sirbi, stiu cu mingea foarte bine, vom vedea si la nivel de Nationale in preliminarile viitoare. Au dat 6 goluri in deplasarile de la Praga si Sivaspor, e clar ca au calitate. Referitor la suporterii ceferisti, joi au fost circa 15-16 mii pe stadion, e adevarat ca au fost multi copii, tineri sib 30 de ani, probabil studenti la Cluj sau ce lucreaza in domeniul IT. Ei au crescut in ultimii 20 de ani cu performantele CFR-ului. Chiar vorbeam cu un prieten cu care am fost la meci, mare U-ist ce a onorat invitatia mea, acesta mi-a spus ca degeaba le spune copiilor lui de U Cluj, ca ei incep sa râdă de el , fiind ceva amuzant ca tine cu o echipa de ultimele locuri in clasament. Evident, copiii, tineretul nu cunosc istoria ci se bazeaza pe ultimii 20 de ani, pe participarile in Champions League, pe cele 8 titluri de campioana dar si pe cele doua participari in primavara europeana, din 2013 cu Inter Milano si din 2020 cu Sevilla. Asta este istoria ce conteaza. Restul sunt povesti.

daniaania
daniaania  •  05 Noiembrie 2022, 09:18

Noroc cu CFR de 5ani că numai ei mai fac ceva in Europa. Oare și acolo sunt ajutați de arbitrii cum zic unii disperați și frustrați???

parpalache
parpalache  •  05 Noiembrie 2022, 09:04

Joi seara-inainte de meciurile din Conference-pe D(G)IGI SPORT 1-la „Sport Club-ul”lui Naum,despre CFR s-a vorbit...EXACT UN MINUT!La final!Pâna atunci,Naum il„infierase”pe Talpan,ca de ce indraznește sa vorbesca„ca ce disciplina e aia,daca e militar?!),Ilie Dumitrescu n-a comentat nimic,iar Duckadam incerca sa-i ia apararea!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează