Și acum e noroc? 3 mari plusuri după Kosovo

Ce ar fi de scos în evidență după lecția predată de ai noștri la Priștina?

Și acum e noroc?

Dincolo de importanța vitală a unui debut convingător pentru Mircea Lucescu, generația care a ajuns până în „optimi” la EURO avea nevoie de un lucru esențial: de o victorie tip-confirmare, care să alunge și ultimele particule de neîncredere în privința parcursului de astă-vară.

Contextul ne stă pe retină, destule voci au continuat să pună rezultatul din Germania pe seama „norocului etern al lui Edi Iordănescu”.

Maniera înfiptă în care naționala a tranșat meciul de la Priștina e un pas zdravăn în față al fotbaliștilor care au scos oamenii în stradă în iunie, un fel de „Mai spuneți acum ceva de noroc!” strigat în cor, de la portavoce.

Incursiunile lui Man, barele violente ale lui Mihăilă, paradele lui Niță, șarjele lui Rațiu, toate ne-au catapultat puțin în atmosfera de la meciul cu Ucraina, în acele minute în care am fost înălțători cu Mudryk, Tsygankov și ceilalți.

S-a simțit iar aura de invincibilitate și confort pe care ne-au dat-o meciurile-reper de la EURO, cu Ucraina și Slovacia, iar asta-i nemaipomenit pentru un debut de campanie. Mai ales când în față ne-au stat fotbaliști de teapa lui Muriqi, Zhegrova.

Dennis Man și Coman. Aceeași școală, stări de spirit diferite

78 de minute de artist vs. 12 minute din postura de rezervă e exact diferența dintre a fi titular la Parma și a-ți arăta bărbăția cu Milan și Juventus, respectiv a prinde o mutare convenabilă pentru căptușeala buzunarelor la Al-Gharafa.

Man, în multe momente încântător la Priștina, își arată stofa care l-a propulsat printe băieții ăia buni, rapizi și musculoși din Serie A, e pe un trend care-i imposibil să nu te entuziasmeze.

Pe lângă Man, Mihăilă, Drăgușin, Răzvan Marin demonstrează și ei că-și curăță smocurile de iarbă de pe ghete în vestiare cu greutate din Europa, nu printre „pitici”.

Acum vine partea care macină. În contrast, fostul coleg al lui Man de la FCSB s-a ales doar cu firimiturile festinului din Kosovo. Nestemată în campionatul pe care l-a părăsit pentru confortul Golfului, Coman nu reușește nici acum să se înrădăcineze în sistemul naționalei, sunt indicii că n-o va face nici cu Mircea Lucescu.

Din filmul „10 minute pe final și atât” mai sunt și alți „tricolori” înzestrați doldora cu calități, ar fi păcat ca ele să rămână nefructificate. Ianis, Alex, Darius, e despre voi.

Cea mai lină decolare! Nu vrem turbulențe nici pe traseu

E ceva ce ne-a sâcâit mai mereu în campaniile pe care le-am ratat în ultimii 15-20 de ani. Am pornit deseori împleticindu-ne, ne-au bulversat schimbările de generații, de stiluri, de abordări ale selecționerilor și ne-am trezit la jumătatea campaniilor fără opțiuni, orbecăind după soluții last-minute sau căutând deja colacul următoarei campanii.

Sigur, e doar Nations League, dar putem ignora importanța acestui posibil shortcut spre Mondial?

De câte ori n-am trecut prin situațiile de mai sus?

Trecerea de la Contra la Rădoi a fost teribilă, „Guriță” moștenise și el toate necazurile de dinaintea lui, lui Edi i-a trebuit o campanie ratată pentru a stabiliza lotul pe care-l vedem azi. Luni irosite, poticneli de tipul Islanda, Armenia, Muntenegru etc., care ne-au legat de mâini și de picioare și ne-au înțepenit în loc, deseori iremediabil.

Acum? Switch-ul de la Edi Iordănescu la Il Luce lasă senzația că a decurs lin, fără pic de turbulențe, iar faptul că acțiunea asta a picat la puțin timp după EURO e ceva nemaipomenit.

Meciul din Kosovo, un copy-paste fidel după Ucraina, doar că fără tribune învăluite în galben, e o extensie a vibe-ului de la EURO, iar spiritul de atunci pare că a rămas intact.

Chiar dacă n-o să ieșim la Universitate noaptea asta, sunt ceva motive să nu mai fim așa îmbufnați și morocănoși, cum obișnuiam să fim mereu la începutul campaniilor.