OPINII  »  EDITORIAL

Circul CFR Cluj

Articol de - Publicat vineri, 27 august 2021 13:46 / Actualizat vineri, 27 august 2021 13:46

CFR l-a invitat pe Marius Șumudică în casă, l-a pus DJ și acum se miră că de la boxe nu se mai aud nocturne de Chopin și impromptus-uri de Schubert, ci acordurilemaeștrilor” Guță și Țancă Uraganul însoțite de strigătele „vă rog, nu vă mai loviți”.

Au fost de ajuns douăsprezece ore să se aleagă praful de mitul clubului superior, cu o conducere calculată, cu departament de analiză a arbitrajelor, o organizație mereu capabilă să depășească orice criză, precum avioanele americane de luptă stealth. CFR ne-a arătat seara trecută și în această dimineață că fotbalistic, între „dincolo și dincoace de Carpați” nu există decât o diferență de accent. 

Conferința și bătaia

CFR le-a oferit circ sârbilor și după tur și după retur! E o performață! Conferința de presă de la Belgrad la finalul căreia Marius Șumudică a fost aplaudat de ziariștii sârbi, a reprezentat cea mai josnică formă de comunicare oferită de un antrenor român în ultimii ani. A fost un mix de caterincă ifetină de colțul străzii și fugă lașă de responsabilitate. Aplauzele au fost echivalentul râsului superior al curtenilor în fața giumbușlucurilor bufonilor de altă dată.

După comedia de la Belgrad, clujenii au decis să își surprindă  adversarii la retur cu un thriller presărat cu răcnete, pumni și ceva sânge. Nici măcar nu s-au luat la păruială cu adversarii, ceea ce ar fi fost cât de cât de înțeles după un 1-6 în dublă manșă.

Cel puțin am fi știut că s-au ofticat și nu au primit lecția de fotbal cu demnitate. Când însă provoci o bătaie generală la care iau parte juristul clubului, kinetoterapeuții și jucătorii, sub privirile îngrozite ale președintelui, atunci poate că decizia lui Neluțu Varga de a da afară pe toată lumea este justificată. 

Circul CFR Cluj
Bătaia din vestiarul campioanei CFR

Mimica îngrozită a lui Marian Copilu din filmulețul de la vestiare spune totul despre nevroza care a cuprins clubul clujean. Copilu asista neputincios cum toată munca pe care a prestat-o în ultimii ani se duce pe apa sâmbetei.

Antrenorul dat afară și interzis în club

La CFR, Șumudică nu a avut parte nici măcar de luna de miere pe care o merită orice antrenor. Despre demiterea lui se discuta când încă nu știa prenumele tuturor jucătorilor, istorie pe care a trăit-o și Edi Iordănescu, cu vărsare de sânge chiar mai rapidă decât în cazul lui Șumi. 

N-am înteles din start calculele clujenilor când l-au adus pe antrenorul născut și crescut în buricul Bucureștiului, în zona străzii Polonă și a bulevardului Dorobanți, un băiat de Capitală uns cu toate alifiile, pe care nu poți să îl îmblânzești indiferent de prestanța instituției pe care o reprezită. 

Nu știau că angajează un tehnician total diferit de Petrescu și Iordănescu, mai degrabă un instinctiv decât un analitic, un personaj antisistem care își asumă merite pentru fiecare victorie, care transformă orice conferință de presă într-un stand-up comendy, care reușește mai degrabă să strângă în jurul lui un vestiar flămând decât unul sătul?   

Și dacă l-au adus, de ce nu și-l asumă? Merita demis după victorii pe linie în campionat și după ce a fost eliminat din Europa de Young Boys și Steaua Roșie, cluburi cu o cotă de piață mai bună și cu bugete mult superioare CFR-ului? 

Și dacă totuși Nelu Varga a ajuns la concluzia că Șumudică mai mult dăunează decât face bine, oare nu realizează în ce situație penibilă își pune clubul prin interzicerea antrenorului în baza de pregătire? Oare chiar nu a progresat patronul român de club față de perioada în care Dinel Staicu îl umilea pe Nicolo Napoli trimițându-l să locuiască într-o garsonieră dintr-un caritier periferic al Craiovei? 

Petrescu e mare! 

Revine Dan Petrescu. Este cel mai bun antrenor pentru campionatul României! Nici Mircea Lucescu sau Cosmin Olăroiu nu cred că ar putea să se adapteze la specificul nostru cum a făcut-o și continuă să o facă Petrescu. Când vezi bătaia de la finalul meciului cu Steau Roșie sau situația jenantă în care a ajuns Șumudică, interzis în clubul al cărui angajat încă este, realizezi cât de puternic este omul care a construit CFR-ul modern. 

Da, au fost resursele financiare ale lui Varga și partenerilor săi, dar Petrescu a ales fotbaliștii, i-a antrenat, i-a amendat, i-a premiat, i-a înjurat și amenințat, dar le-a și umplut conturile cu bani și vitrinele de acasă cu medalii și cupe. Și mai presus de orice, a adus bani europeni în Gruia, fără de care nu sunt convins că Dinamo ar mai fi fost prima echipă din România cu două insolvențe.

Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Comentarii (32)
1_0_1_0
1_0_1_0  •  27 August 2021, 22:33

Băgați băieți, băgați !!! V-a venit apa la moară. De când așteptați voi momentul ăsta? ***, acum îl victimizați și îl compatimiți. Luați-l înapoi și nu-l mai dați peste Carpați. Spalați-vă pe cap cu el.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mzm1
mzm1  •  27 August 2021, 20:48

E de neinteles cum de o echipa serioasa precum CFR a acceptat ca antrenor un circar ca Sumudica. Tot scandalul de acolo i se datoreaza lui. E un tip conflictual, lipsit de loialitate si fair-play, vesnic in razboi cu cineva. Dar o mare parte din vina revine si Presei, care in loc sa-l admonesteze pentru comportamentul sau necivilizat, l-a cautionat si l-a laudat pentru numeroasele sale iesiri in decor (ca sa nu le zic altfel). Cand acelasi Sumudica isi dădea pantalonii jos si-si arata posteriorul la un intreg stadion, ziaristii fremătau de placere si amiratie că „Sumi face show”! La fel procedau si cand acest antrenor ii raspundea, mai mult decât insolent, unei ziariste: „Ei, de aia nu mai am eu erecție că imi pui tu aceasta intrebare”! Aceste atitudini ale lui Sumudica arată ca omul are nu numai o problema de educatie, ci una de sanatate mintala, si ca nu e vorba despre niciun show. Singura fraza normala, adecvata la comportamentul lui Sumudica este cea din acest articol, in care se precizează că la conferința de presa de la Belgrad (după acel 0-4), discursul lui Sumi „a reprezentat cea mai josnică forma de comunicare oferită de un antrenor român in ultimii ani”! E corectă precizarea, numai ca vine prea tarziu, omul a luat-o deja... pe arătură.

dodo001
dodo001  •  27 August 2021, 19:47

Iar tu draga Samoila Tudor nu îți place circul și nici nu îndrăgești circari, dar râzi cu gura până la urechi. Peste tot e asa, la Fcsb, la Craiova lui Rotaru, dacă patronul hotărăște demiterea unui antrenor asta este.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează