"Nita" – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la "Artilerie". Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea prin colb rămăsese, pentru că preotul Francisco Miguez Fernandez era un mare iubitor de sport. 

Anita Carmona Ruiz se născuse în 1908, în cartierul Capucinilor. La 12 ani, suia în copaci pentru a vedea partidele băieţilor. Marinarii englezi, care aduseseră jocul acesta nărăvaş, se dezbrăcau la pielea goală şi, mai ales sâmbăta, alergau de dimineaţă până seara. 

Don Francisco o zărise pe acolo, îi văzuse licărirea ochilor când se marca câte un "goal". "Fata mea – aşa îi zisese – sportul întăreşte corpul, iar spiritul se antrenează în stadionul Sfintei Misiuni". Făcuse linişte, seara, la cină, atunci când părinţii auziră că ar vrea şi ea să joace. 

Tatăl zbierase că "Asta nu e treabă de fată!", mama adăugase că oricum vecinele îi spuseseră că Anita petrece cam mult timp printre bărbaţi. Dar bunica, Ana, bătuse cu pumnul în masă: "Lăsaţi copilul să facă ce vrea, dacă asta-i place!". Un preot şi o sexagenară bătătoriseră drumul către fotbal al primei jucătoare amatoare din istoria Spaniei pitulată în... bărbat. În Barcelona, "Spanish Girl’s" se apucaseră de treabă prin 1914, dar acolo vorbim deja despre "profesionism", cu turnee organizate şi cantonamente!!!

Ajutor de masor, apoi responsabilă cu echipamentul!

Ca să poată intra mai repede la Sporting de Malaga, "Nita" s-a băgat ajutor de masor. Juanito Marteache nu mai făcea faţă, aşa că a găsit imediat de muncă. 

Apoi s-a apucat să spele echipamentul jucătorilor. Curând, a prins echipa: ştia să tundă, ştia să coasă. Şi-a lipit sânii de trup cu un fel de bandă, păr scurt, tricou ceva mai larg. A jucat, aşa, 11 meciuri. În mijloc, dar şi în atac. Însă vremurile erau dure. 

Venise dictatura lui Primo de Rivera. Se fondase Federaţia Sudică, iar Comisia Locală de Arbitraj veghea ca fetele să nu evolueze în "competiţiile masculine". Poliţiile locale urmăreau ca aceste ordine să se respecte, nu prea mai era de glumă. 

"Nita" n-a scăpat. Au dat-o în vileag. La început, doar amendă, pentru "nerespectarea ordinelor publice". Au tuns-o la chelie, pentru ca lumea s-o arate cu degetul, au trimis-o la carceră. Au eliberat-o, au trecut-o la arest la domiciliu. Familia n-a mai rezistat. 

Câteva rubedenii se găseau în Velez, au dus-o acolo. Aici exista Club de Futbol, unde a fost primită cu braţele deschise!!! I-au dat echipament, au botezat-o "Veleta", după numele celui de-al treilea vârf, ca înălţime, din Spania, pentru că schimba, mereu, aerul, aluzie la coafura şi la costumaţia sa. 

Ca să nu existe niciun fel de probleme, evolua numai în deplasare, unde lumea n-o cunoştea. A Doua Republică Spaniolă a venit cu democraţie, doamnele au primit acces la sport, dar, şi aşa, lumea se uita ciudat. 28 de ani i-a adunat la un meci la Antequera. 

Apoi, Războiul Civil a cuprins patria lui Cervantes. Restricţii imense, pentru orice fleac puteai ajunge în faţa plutonului de execuţie. Dar pasiunea "Nitei" pentru fotbal era imensă. Se întorsese la Sporting, însă pentru a se poza echipată în... fotbalist, a trebuit să aştepte Carnavalul. Acolo nimeni nu-i putea spune nimic. S-a tras în fotografie şi cu băieţii...

Înmormântată în tricou

Spania Franchistă n-a mai permis ca fetele să intre pe gazon! Gata, se terminase cu circul! Sărmană, "Nita" s-a îmbolnăvit de tifos exantematic. Îi ziceau "Păduchele verde". S-a curăţat repede, în ’40, la 32 de ani, nu înainte de a lăsa cu limbă de moarte s-o îmbrace în tricoul lui Sporting. 

Aşa au făcut. Colegii de echipă, dar şi adversarii, au venit la cimitir. Franco nu ierta pe nimeni, însă "Nitei" nu avea ce să-i mai facă... Primul ei antrenor, părintele Francisco, fusese ucis în 1936. Papa Benedict al XVI-lea îl beatifica în 2007... 

* Surse: "El Diario Vasco", cxtx.es