OPINII  »  POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

Doamna și florile cornerului

Articol de - Publicat vineri, 03 iunie 2022 20:19 / Actualizat vineri, 03 iunie 2022 20:19

De 26 de ani, la fiecare meci de acasă al celor de la Atletico, Margarita Luengo pune, lângă steagul de la colțul terenului, un buchet de flori. E deja parte din istoria ”plăpumarilor”

I se spusese că va fi doar un telefon, așa că în momentul în care a văzut "apel video" de la Koke, căpitanul lui Atletico, a pornit să plângă în hohote. Începuse pandemia, primul meci fără spectatori pe "Metropolitano", cineva trebuia să aranjeze florile.

"Puțin mai la dreapta și 20 de centimetri mai în spate!", i-a spus fotbalistului, în timp ce acesta în arăta poziționarea. "Gata, e perfect acolo! Te rog să faci asta la fiecare meci, până vom putea reveni pe gazon!", a mai adăugat.

Povestea Margaritei Luengo plecase la drum pe 27 iunie 1996. Atletico, pe care o iubea de vreo 20 de ani, juca, acasă, contra celor de la Athletic Bilbao și, în barul în care se pregătea să vadă meciul, se găseau zeci de garoafe, albe și roșii.

Doamna și florile cornerului
Într-un sfert de secol, Margarita a lipsit o singură dată de la meciurile lui Atleti, și atunci motivat

I-a trecut prin cap o idee, l-a întrebat pe patronul locului dacă poate lua câteva. "Am simțit că echipa va învinge și că vom marca patru goluri. Eram topită, pe atunci, după Milinko Pantici, așa că m-am decis să merg chiar pe stadion. S-a terminat 4-1, Pantici al meu a înscris, la fiecare gol am aruncat o garoafă pe teren. N-aveam forță, așa că toate au picat lângă steagul de la un corner".

Sezonul acela Atletico a realizat "el doblete", cu Molina, Santi, Solozabal, Pantici, "Cholo" Simeone, Caminero, Kiko ori Penev și cum profeția de la acel meci se îndeplinise, a decis să nu-și mai lase, niciodată, favoriții fără... flori! "A trebuit să vorbesc cu Milinko, să-i demonstrez că nu-s nebună și să-i spun să le lase acolo, să nu le îndepărteze, pentru că sunt ale lui! Le luase și le aruncase în tribună. Frumos gest, dar eu doream altceva".

Pantici mi-a spus că eu și soțul meu suntem părinții lui spirituali de aici, din Spania. O zi n-am fost oameni
Margarita Luengo

12 garoafe roșii, 12 albe și câteva margarete

Ritualul e același, mereu. Pentru că nu stă prea aproape, din contră, vine de la 120 de kilometri, un copil de mingi o așteaptă la poarta numărul 35 și-o conduce pe teren, lângă steagul știut. Pune 12 garoafe roșii, 12 albe, și, în mijloc, câteva margarete, așa, ca pentru ea. Când Milinko a disputat ultimul meci, i-a donat tricoul Margaritei. Acum, acesta odihnește în muzeul clubului.

Doamna și florile cornerului
Mulți nu înțeleg acest gest, dar doamna Luengo e deja parte din istoria "plăpumarilor"

"Am lipsit o singură dată în 24 de ani, când cineva din familie mi-a decedat. N-am putut ajunge, iar telefonul mobil a rămas la fiica mea. Era speriată. Mi-a spus că au fost sute de mesaje ce întrebau unde sunt, ce s-a petrecut cu mine?".

Când Atleti a tras oblonul pe "Calderon", în 2017, 57.000 de fani s-au ridicat în picioare și au aplaudat-o. "M-am pierdut, de ce să mă laud. Am fost foarte emoționată."

Povestește despre începuturi: "Nu iubeam fotbalul, dar logodnicul meu, viitorul soț, a început să mă ducă pe stadion. Nu era nicio femeie pe acolo, m-am întrebat ce caut eu? Preferam să merg la dans, dar atunci nu-mi mai vedeam iubitul și era greu fără el peste weekend. Apoi a început să-mi placă!". N-a abandonat nici când Dionysus, jumătatea de o viață, n-a mai putut veni la stadion. "Probleme cu inima. Merg eu acasă și îi povestesc tot".

A luptat și în "Anul din Infern"

N-a trădat niciodată. A mers și în Cehia, în Cupa Intertoto, a susținut echipa și în Segunda Division, în acel "an în Infern", când mulți au dat bir cu fugiții. "În pandemie mi-a fost extrem de greu, pentru că nu puteam pune florile mele la locul stabilit. Dar Koke m-a ajutat. Dacă fotbaliștii nu mă iubeau, cine stătea înainte de partidă să aranjeze niște flori la un corner?", întreabă.

Doamna și florile cornerului
Cu Milinko Pantic, jucătorul care o consideră "mama lui din Spania"

"Uneori, îi mai aud pe cei din Talavera de la Reina, unde locuiesc de peste 27 de ani, că-s bătrână, că la 76 de ani ar trebui să mă liniștesc, să mă mai calmez cu mersul pe stadion", spune, supărată, Margarita. Apoi strânge pumnul și adaugă că florile sunt cele ce o țin atât de tânără. 

* Sursa: fifa.com

Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Comentarii (6)
Fcrgoanta
Fcrgoanta  •  06 Iunie 2022, 21:31

Bravo, Cataline! Nu strica sa mai stim si altceva! Felicitari doamnei.

Tibisor
Tibisor  •  05 Iunie 2022, 11:49
Postat de gyglyo2005 pe 04 Iunie 2022, 20:27

Cataline, mai opreste-te din copiat. E plina Romania de plagiatori.

Asa si ? ... mereu este trecuta la final sursa ... macar asa afli si tu una-alta ce se intampla prin lume !

Bobel82
Bobel82  •  05 Iunie 2022, 11:17

Esti ,,altceva ,, omule! Bv încă o data și felicitări,pt ce dai aici!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează