Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și ai lui fiind la o distanță fără de speranță. Sper că nu mă înșel: eșecul comun ne leagă trainic, având de suportat împreună tăcerile unei înfrângeri.

Și mai e ceva: de ani de zile, acești fani „cormorani” mi se par exemplari ca nimeni alții, în devotamentul lor pasional. Sunt solidari, comunică intens între ei, știu tot, au replică la orice, au (aveau – acum e închis) un sediu celebru al lor în București, pe Berthelot, plin la toate transmisiile, unde se duceau cu toată inocența de care mai suntem capabili în fotbal.

Nu-s inocenți, totuși decenți în păreri și am grijă să nu intru în polemici dure cu ei. Se mai poate discuta și fără înjurături. După exact acel 0-0 recent „cu noi”, nu am deschis vreo discuție despre opinia lui Klopp: „Cel mai rău în fotbal este ca o echipă cu jucători de clasă mondială să joace strict la rezultat” – idee în care nu cred: cel mai rău în fotbal este ca o echipă de clasă mondială să aibă o posesie categorică fără să marcheze. Posesia fără gol e „moartea” celor mai buni fotbaliști, ea produce o uzură fatală pentru oricare Mane, Salah sau Firmino.

Toate eșecurile „cormoranilor” după acest 0-0 cu un United aflat pe un rar loc fruntaș în clasament și într-adevăr dogmatic în joc au pus în evidență incontestabila uzură a granzilor lui Liverpool, incapabilă să realizeze acel presing agresiv al ei; nu m-am avântat în idee, prietenul meu „cormoranul” se mulțumea să-mi explice hazul provocat la club de zvonurile cu demisia lui Klopp. Era perfect informat și vesel. 

Ca atare, se va înțelege uimirea mea de alaltăieri seară, când am abordat decizia lui Liverpool de a pleca la Budapesta, și nu la București, pentru returul cu Leipzig. Nu știa de această știre! Cum nu știa…? Niciodată nu ne mințise – pur și simplu nu știa și în ultima clipă a salvat situația ca o minge de pe linia porții: „Oricum, meciul era fără spectatori…”. I-am explicat precis: „Oricum, ați fi găsit voi, cu imaginația voastră bogată, un scenariu ca să nu-i lăsați singuri”.

La care el, deloc inocent, dar colaborant, m-a pus la curent cu „scandalul” de la Liverpool de care habar nu aveam: „E revoltă în club împotriva lui Thiago, care are un salariu mai mare decât al celorlalți și nu face mai nimic” (era și părerea mea). 

Ne-am spus noapte bună și am adormit cu imaginea finală din Arsenal – Leicester (3-1): David Luiz îmbrățișându-l pe Vardy.