Articol de Marian Ursescu, Roxana Fleşeru - Publicat luni, 19 octombrie 2020 16:35 / Actualizat luni, 19 octombrie 2020 18:18
Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern a vorbit despre starea înotătorului Robert Glință, care a anunțat duminică, de la Budapesta, că are COVID-19
Robert Glință, primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, trebuia să se întoarcă în competițiile internaționale în această lună, după pauza cauzată de noul coronavirus. Sportivul în vârstă de 23 de ani urma să concureze la Budapesta în International Swimming League (ISL), o competiţie profesionistă pe echipe, care a debutat vineri.
Înainte de plecarea spre Ungaria, Robert a înotat la începutul lunii la Campionatele Naționale, primele sale curse oficiale după multă vreme de pauză, una în care în primele săptămâni a fost nevoit să se antreneze acasă, pe un simulator, pentru că bazinele au fost închise.
Glință a plecat încrezător spre Budapesta, însă planurile sale au fost dejucate de un test pozitiv la COVID-19 despre care înotătorul român a anunțat dumincă seară pe Instagram. „Deşi să fii pozitiv poate fi un lucru bun în multe aspecte ale vieţii, să fii testat pozitiv pentru COVID-19 cu siguranţă nu este! Asta s-a întâmplat cu mine aici, la Budapesta", a scris el.
Apoi a continuat: „Îmi pare rău, dar trebuie să anunţ că nu voi concura pentru echipa Iron în primul nostru meci din ISL. Siguranţa este primordială pentru mine şi pentru organizatori, iar aici sunt protocoale medicale foarte stricte implementate şi mă supun în totalitate lor pentru a reveni sănătos în echipă. Pentru moment, îmi voi susţine coechipierii din izolare şi îi voi urmări în bazin de pe laptop! Hai, Team Iron!".
A fost și la spital pentru analize
Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a oferit ieri mai multe detalii. „Robert s-a testat la plecarea din România, a fost negativ. Acolo, după trei zile, din păcate, testul i-a ieșit pozitiv. S-a izolat, a fost la spital, i s-au făcut toate analizele, dar nu are simptome. În aceste condiții, s-a considerat că nu are rost să rămână în spital și s-a întors la hotel", a explicat oficialul.
De asemenea, campioana olimpică a adăugat că a fost mai bine că Robert a fost cel care a făcut anunțul pentru că federația nu putea să comunice acest lucru din cauza GDPR-ului.
„Am luat toate măsurile să fie în siguranță"
La fel cum a transmis și Robert, regulile sunt foarte stricte la competiția care se desfășoară între 16 octombrie și 22 noiembrie în Duna Arena. „Cantonamentul din Ungaria ține 5-6 săptămâni. E cu sistem închis, pe Insula Margareta din Budapesta. Rămâne la latitudinea lui dacă va sta acolo până la final. Asta și în funcție de cum se va simți. Noi am făcut tot ce depinde de noi, am vorbit inclusiv la Ambasada României de la Budapesta, la spitalul unde a fost investigat. Am luat toate măsurile pentru ca el să fie în siguranță"
Din echipa în care urma să concureze Robert Glință fac parte înotători precum Katinka Hosszu, Daryna Zevina sau Kristof Milak.
Ce este ISL?
International Swimming League este o competiţie profesionistă, inițiată de milionarul ucrainean Konstantin Grigorishin, aflată la al doilea sezon și care nu este sub patronatul federației internaționale de natație. La întrecere participă echipe din Europa (Aqua Centurions, Energy Standard, Iron, London Roar), America de Nord (Cali Condors, DC Trident, LA Current, NY Breakers, Toronto Titans) şi Asia (Tokyo Frog Kings).
Competiția a debutat cu meciurile preliminare, care se desfășoară între patru echipe în 39 de curse individuale și de ștafetă la care se acordă puncte. În urma unui clasament stabilit la finalul acestora, primele opt echipe urmează să se califice în semifinale. Apoi, primele două echipe se vor lupta în marea finală, pe 21-22 noiembrie.
Printre numele mari care concurează la Budapesta sunt Caeleb Dressel, Sarah Sjostrom, Chad Le Clos, Florent Manaudou sau Adam Peaty.
Au luptat cu virusul
Robert Glință nu este primul sportiv român de anvergură care se confruntă cu virusul SARS-CoV-2. În săptămânile trecute, Eliza Samara și Cristina Neagu au anunțat că au COVID-19. Jucătoarea de tenis de masă și handbalista au trecut cu bine peste boală și sunt din nou în sală.
10 echipedin Europa, America de Nord și Asia se întrec la Budapesta timp de șase săptămâni
300 de înotătoridin 50 de țări concurează la Budapesta
6 milioane de dolarisunt premiile pe care le scoate la bătaie ISL