Articol de GSP - Publicat luni, 07 decembrie 2020 14:02 / Actualizat luni, 07 decembrie 2020 14:56
Vicecampion european în octombrie, la Poznan, canotorul Sergiu Bejan are o mare pasiune, atipică pentru un sportiv de performanţă: „Prefer aparatul foto în locul PlayStation-ului".
„Hai în Bucovina, Ionuţ, să vezi ce frumos s-au colorat copacii". Invitaţia a venit din partea lui Sergiu Bejan, proaspăt vicecampion european la Poznan. E într-o vacanţă scurtă, acasă, la Câmpulung Moldovenesc, înainte reluării pregătirilor pentru Olimpiada de anul viitor.
„Mereu vin acasă să îmi încarc bateriile. În fiecare dimineaţă ies pe dealuri la răsărit, cu aparatul de fotografiat la mine. După luni de zile de stat în cantonament, aici e oaza mea de relaxare", îmi spune Sergiu, când vine să mă ia de la hotel, la 6:00 dimineaţa.
E încă întuneric şi mergem la Sadova, o comună aproape lipită de Câmpulung Moldovenesc. O localitate întinsă pe dealuri, o atracţie pentru mulţi fotografi. E ceaţă, răsăritul e impresionant cu adevărat. „Am fost în multe locuri, dar niciunul nu se compară cu Bucovina. Îmi place mai mult să fotografiez aici având în vedere că e locul meu natal, vreau să arăt lumii ce zonă frumoasă este", îmi mai zice Sergiu Bejan, înainte să ne scoatem trepiedele pentru a surprinde spectacolul din faţa noastră. Iar printre fotografii, începe şi discuţia despre acest hobby mai rar întâlnit în rândul sportivilor de performanţă.
- Sergiu, cum ai descoperit pasiunea pentru fotografie? A fost o întâmplare sau ai avut pe cineva în familie care ţi-a pus aparatul în mână?
- A fost o întâmplare, dar am aflat de curând că un văr al tatălui meu a fost fotograf la diverse evenimente. Şi am aflat acest lucru abia acum un an. Şi chiar dacă nu ştiam atunci când m-am apucat de fotografie, cred că de acolo mi se trage.
- Mai ţii minte prima fotografie pe care ai făcut-o?
- Făceam poze multe, însă prima fotografie adevărată am făcut-o în 2015. Eram la Orşova şi a fost un răsărit spectaculos, cu ceaţă deasupra Dunării, cu o lumină senzaţională. Îmi schimbasem de curând şi telefonul, luasem unul mai performant, şi ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că mi-ar plăcea să iau mai în serios această pasiune.
- Şi care a fost următorul pas?
- Am ajuns la lot, la Snagov, şi mi-am făcut cadou de ziua mea un aparatul foto DSLR, chiar în ziua în care am împlinit 20 de ani. De atunci m-a prins serios această pasiune, mi-am mai luat apoi un obiectiv, apoi altul. La început făceam în modul Auto, apoi am ieşit des la fotografiat şi uşor-uşor am învăţat să folosesc aparatul la capacitate maximă. Nu mă consider un mare fotograf, pentru mine e doar un hobby. Nu am făcut cursuri, nici nu pot spune că ştiu multă teorie fotografică, ci m-am axat mai mult să surprind instantanee frumoase, care să transmită o emoţie privitorului. Am învăţat pe teren, cum se zice.
„Mă ajută mental"
- Cum se îmbină canotajul cu fotografia? Ai timp să ieşi la fotografiat?
- Mi se întâmplă foarte des să mă trezesc mai devreme, să mă uit pe geam ca să văd dacă e vreme bună pentru pozat. În special toamna şi iarna, când soarele răsare mai târziu. Vara, când soarele răsare pe la 5, e mai greu. Atunci doarme şi patul sub mine. Noi avem primul antrenament pe la 9:00-9:30, aşa că am timp să ies, am timp să le şi editez.
- Te ajută această pasiune să faci faţă mai uşor zilelor din cantonament?
- Da, cu siguranţă. Uite, îţi dau un exemplu. Anul trecut ieşeam aproape în fiecare seară după antrenament să fac fotografii prin Snagov sau împrejurimi. Şi chiar dacă eram obosit fizic, mă ajuta foarte mult mental, mă întorceam în camera cu o stare de spirit foarte bună. Anul ăsta am ieşit mai puţin, e şi nebunia asta cu virusul sau poate am fost eu mai leneş. Dar mă mai ajută şi în alt mod.
- Cum?
- Prin intermediul fotografiei, am cunoscut foarte mulţi oameni, mi-am făcut o grămadă de prieteni. Am văzut locuri noi, am trăit momente unice pe care nu aveam cum să le trăiesc dacă nu mă apucam de fotografiat.
„Aş vrea să-i fotografiez pe colegii mei în timpul cursei"
- Ce îţi place să fotografiezi când eşti în baza de la Snagov?
- Îmi place să ies prind pădure, am întâlnit de multe ori căprioare. Sau să prind răsăritul pe lac. Mi-aş dori mult să am aparatul cu mine în barcă, să prind anumite momente. Mai ales în timpul antrenamentelor sau al curselor, în barcă, vizualizez nişte cadre senzaţionale, cele cu expresia facială a colegilor mei. Ar ieşi nişte poze fantastice, dar, din păcate, nu pot trage la vâsle în timp ce fotografiez. (râde).
- Te-ai gândit să devii fotograf profesionist după ce te retragi din canotaj?
- Am avut o perioadă în care mă gândeam că mi-ar fi plăcut să lucrez ca fotograf la Criminalistică, eu fiind angajat la MAI. Totuși, e devreme acum, mai am mulţi ani de sport în faţă. Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor.
Fotografia de la înmormântarea bunicii
- Care e fotografia făcută de tine care îţi place cel mai mult? Sau cea care îţi trezeşte cele mai multe emoţii?
- E foarte greu să răspund la această întrebare, îmi plac foarte multe, multe îmi aduc aminte de nişte clipe minunate trăite. Dacă ar trebui să aleg una, ar fi de anul trecut, când mergeam la înmormântarea bunicii mele. Îmi stârneşte nişte emoţii foarte mari pentru că e vorba de bunica la care am crescut. Şi s-a întâmplat un lucru incredibil. Eram pe un drum şerpuit, de ţară, era ceaţă cu soare. Şi dintr-odată au ieşit nişte raze superbe care au luminat acea cărare. Mi s-a părut o coincidenţă prea mare, a fost foarte emoţionant.
- Ce îţi place cel mai mult să fotografiezi? Oameni, peisaje, animale?
- Peisaje, natură, animale sălbătice. Am trăit un moment incredibil într-o dimineaţă când mi-a apărut în faţă un cerb imens, cred că avea 300-400 de kilograme. Era la 40-50 de metri de mine, eu eram în genunchi şi îi făceam poze. A fost o clipă pe care nu o s-o uit niciodată, o întâlnire neaşteptată.
- Ce simţi când prinzi un cadru foarte bun? Poţi compara senzaţia cu cea avută după un rezultat bun la canotaj?
- Nu am comparat niciodată aceste senzaţii. Acum dacă mă gândesc, e o comparaţie bună. Şi pentru o fotografie bună munceşti, şi pentru un rezultat bun munceşti. Dar cred că am o satisfacţie mai mare în sport. Vine după o perioadă lungă de antrenamente dure, e obţinută în echipă, e o senzaţie incredibilă. Iar cea mai mare împlinire am simţit-o când mi-a cântat imnul. A fost wow, nu poţi descrie aşa ceva.
- Ştiu că anul trecut ai avut prima ta expoziţie de fotografie. Cum a fost?
- A fost o surpriză imensă. Dacă îmi spunea cineva că voi avea propria mea expoziţie, aş fi spus că e nebun. Totul a fost organizat de Federaţia de Canotaj şi de Comitetul Olimpic Român. Am dormit doar 2-3 ore în noaptea aia. A fost emoţionant, au venit toţi colegii mei, preşedintele federaţiei, doamna Lipă. Nici 10.000 de like-uri pe instagram nu se pot compara cu sentimentul de mulţumire pe care l-am simţit atunci. Aprecierile pe care le-am primit atunci au fost hrană pentru suflet.
Cum îl strigă Elisabeta Lipă
- Ce ţi-a spus doamna Lipă după acest eveniment?
- De atunci, mă strigă doar "domnul fotograf". Mereu mă întreabă ce poze am mai făcut, pe unde am mai ieşit la fotografiat. Şi soţul dânsei, domnul Cornel, e foarte interesat de fotografiile mele.
- Colegii ce îţi spun?
- „Sergiule, mai lasă aparatul ăla!". Când plec la fotografiat şi mai postez la story pe instagram, primesc mereu mesaje de genul "mai odihneşte-te şi tu, lasă fotografiile". Erau sub formă de glumă, fără răutate.
- Totuși, parcă e mai bine să ieşi la fotografiat şi să te relaxezi decât să stai pe PlayStation, nu?
- Nici nu se pune problema, eu prefer natura şi fotografia de 100 de ori. Eu aşa mă relaxez, am zile în care merg şi 3-4 ore pe jos pentru câteva fotografii. Şi acum, în vacanţa asta, am umblat teleleu o grămadă. Bucovina e rai pentru fotografi„
- Ce locuri de aici recomanzi pentru cei pasionaţi de fotografie?
- În primul rând, masivul Rarău. Acolo am prins cel mai spectaculos răsărit din viaţa mea. Nu ezit niciodată să merg pe Rarău atunci când vin acasă. Apoi, comuna Sadova, raiul fotografiilor, cu casele înşirate pe dealuri, iar toamna sunt nişte culori fantastice. Ar mai fi pasul Mestecăniş, şoseaua e foarte frumoasă, peisajele sunt de vis. Mie îmi mai place satul Paltinu. Acolo se formează des ceaţă, iar spectacolul e garantat aproape de fiecare dată. Asta dacă eşti fotograf. Dacă eşti un simplu turist, ai o grămadă de atracţii turistice, pe care le ştie toată lumea. Celebrele mănăstiri, Muzeul Oului din Vama, Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc şi multe altele.
Bucovina, tărâmul campionilor
Doisprezece „tricolori” medaliaţi la CE 2020 de la Poznan sunt născuţi în regiunea istorică din nordul României, care şi-a păstrat de-a lungul anilor tradiţia de a forma canotori valoroşi.
Cu doar două cluburi sportive unde se face canotaj, la Suceava şi la Fălticeni, Bucovina rămâne regiunea din România care dă cei mai mulţi sportivi la loturile naţionale de la Snagov.
După Elisabeta Lipă, cea mai mare canotoare all-time din lume, sau campionii olimpici Liliana Gafencu, Petru Iosub şi Dimitrie Popescu, tradiţia Bucovinei în acest sport e dusă mai departe de 12 canotori care au câştigat medalii la ultimul campionat european, disputat în octombrie la Poznan. Toţi fac parte din „Samurai 2020", programul iniţiat de COSR în care se găsesc toţi sportivii care au potenţial de a câştiga medalii la Olimpiada de anul viitor.
Secretul Bucovinei
Succesul avut de bucovineni în acest sport de apă poate părea straniu având în vedere că zona este dominată de munţi şi dealuri.
„La prima vedere, e puţin probabil să apară canotori buni în această regiune. Dar eu cred că oamenii de la munte, copiii crescuţi în natură, sunt mult mai rezistenţi, mai serioşi şi mai ambiţioşi. Şi mai bine clădiți fizic. Şi nu e vorba doar de Bucovina, de aici vin cei mai mulţi, dar lotul e format în proporţie de 90% din sportivi veniţi din nordul Moldovei, de la Botoşani, Iaşi, Vaslui", explică Sergiu Bejan, medaliat cu bronz la CE 2018 şi cu argint la CE 2020. „Noi creştem aici cu mâncare naturală, cu lapte, brânză, ouă, iar aerul curat de munte ne ajută foarte mult. Asta ar mai fi o explicaţie", mai spune Sergiu, amintându-şi copilăria trăită la bunici, într-un sat situat între munţi, Slătioara.
„Toată vara mi-o petreceam la bunici, e o zonă superbă acolo, mă duceam cu drag la ei. Am avut o copilărie tare frumoasă. Toată ziua eram pe afară, plecam dimineaţa şi mă întorceam seara. Ne jucam cu mingea, îmi plăcea mult să umblu pe dealuri. Şi aveam cu cine, eram mulţi copii, era minunat. Îi mai ajutam şi pe bunici la fân, îndreptam cuie, căram lemne", povesteşte canotorul de 24 ani şi gândul îţi zboară la "Amintiri din copilărie" a lui Creangă.
Ambiţia unui adolescent de 14 ani
Tradiţia Bucovinei în canotaj îi face pe profesorii care umbă prin ţară să selecţioneze copii să vină mereu în nordul Moldovei. „Pe 12 septembrie 2011 începusem liceul, iar pe 15 a venit doamna Mariana Maliş, selecţioner la Orşova, care căuta noi potenţiali sportivi. Ne-a ridicat pe toţi în picioare, ne-a măsurat. Eu eram la limita dintre a mă lua şi a nu mă lua. Până la urmă, m-a selecţionat.
Nu ştiam ce e ăla canotaj, m-am uitat un pic pe internet. Nici părinţii nu prea erau de acord să mă lase la 14 ani la 600 de kilometri de casă, dar i-am convins şi pe 21 septembrie eram deja la Orşova", explică Sergiu cum decurge selecţia copiilor din ţară. Ajunşi la centrele de juniori, mulţi renunţă după o lună sau două. Nu a fost și cazul puştiului de 14 ani născut la Câmpulung Moldovenesc:
„Eu am plecat atunci cu un băiat din Botoşani, care a stat doar două săptămâni. Pe mine m-a ambiţionat un coleg de liceu, care mi-a spus că nu o să mă descurc, că voi reveni repede acasă. Mi-au rămas în minte cuvintele lui şi, când îmi era mai greu, îmi spuneam în gând că nu cedez. Oricum, plecasem încrezător şi voiam să fac treabă. După 6 luni, am ieşit campion naţional, eram în extaz, şi de atunci mi-am dat seama că asta vreau să fac".
Se poate trăi din canotaj? Copiii cei mai muncitori şi cei mai talentaţi ajung apoi la loturile naţionale. Rezultatele fantastice obţinute de canotajul românesc au făcut ca sportivii să aibă parte de condiţii excelente în cantonamente şi să primească o indemnizaţie lunară în jur de 4.000 de lei.
"Nu avem de ce să ne plângem. Condiţiile sunt ca «afară», avem totul pus la dispoziţie, nutriţie, vitaminizare, tot. Dacă eşti un om calculat, poţi trăi din canotaj. Dar numai dacă ai rezultate şi eşti la lotul naţional. Dacă eşti la un club sportiv, cred că e nevoie şi de altă sursă de venit", încheie Sergiu periplul unui canotor de pe băncile liceului până la olimpiadă.
8 medalii olimpice,dintre care 5 de aur, a obţinut Lipă, cea mai bună canotoare din lume, născută la Siret, în judeţul Suceava
6 medaliiau cucerit canotorii români la CE de la Poznan, cel mai bun rezultat obţinut de ţara noastră la o competiţie continentală. În afara echipajului de dublu rame feminin, toate celelalte au avut în componenţă cel puţin un bucovinean
4este locul ocupat de România în topul all-time al medaliilor obţinute de canotori la Jocurile Olimpice. Primele sunt Germania, SUA şi Marea Britanie
)
)
)
)
)
)
)
