Articol de Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 20 aprilie 2024 18:11 / Actualizat sambata, 20 aprilie 2024 18:15
David Popovici a cucerit medalia de aur și în proba de 100 de metri liber la Campionatele Naționale de Natație de la Otopeni. A încheiat cursa în 47,86 secunde, cel mai bun timp din 2024. El s-a impus la 50, 200 și 400 m liber.
- Campionatele Naționale sunt transmise de TVR Sport
UPDATE 18:10 / David Popovici, campion și la 100 metri liber
David Popovici și-a încununat evoluția la Campionatele Naționale de Natație cu încă un titlu. Sportivul legitimat la CS Dinamo i-a devansat în finala probei de 100 metri liber pe Patrick Sebastian Dinu și pe George Rațiu.
Timpul de 47,86 este cel mai bun obținut de David Popovici în anul 2024. Semne bune înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris. Sub această bornă coborâse ultima dată în iulie 2023, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka.
David Popovici a înotat sâmbătă dimineață în seriile probei de 100 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni.
El a luat startul în cea de-a douăzeci și șasea pe care a câștigat-o cu timpul de 48,52 s în fața unei asistențe numeroase.
David va înota în această după-amiază după ora 18:00 în compania lui Rațiu George (49,48), Alexandru Szilagy (49,62), Patrick Dinu (49,78) , Mihai Gergely (50,70), Alexandru Constantinescu (50, 82 ), Ștefan Cozma (51,27), Vlad Mihalache (51,70).
Românul a participat la două concursuri internaționale în acest an, înregistrând 48, 01 s în Luxemburg și 48,34 s în Belgia.
David Popovici: „Am din nou pentru ce să lupt”
Înotătorul de român a fost până în luna februarie deținătorul recordului mondial în această probă cu 46, 86s. Chinezul a oprit cronometrul la 46, 80.
„La început, când am aflat că recordul mi-a fost doborât, bineînțeles că nu mi-a plăcut. Adică, na, mi-ar fi plăcut să fie numai al meu, însă după aceea m-am bucurat pentru că a fost cumva, nu știu, mi s-a luat ceva de pe umeri și am simțit că am din nou pentru ce să lupt", a spus David.
Apoi a continuat: „Nu mai eram David Popovici, recordmenul mondial, dublu campion mondial. Eram David Popovici al cărui record mondial tocmai a fost detronat. Super, hai să-l iau din nou! Și a fost un motivator excelent pentru că simt că am din nou pentru ce să lupt.
„Nu mai sunt, știu că e un pleonasm, dar nu mai sunt atât de perfect cum îi place mediei uneori să mă portretizeze. Așa că am simțit că am din nou pentru ce să lupt, iar asta mi s-a părut foarte frumos. Antrenamentele de atunci încolo au fost foarte productive", a încheiat el.