Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 mai 2019 15:53
România va participa în premieră la All Japan Aikido Demonstration, cel mai mare eveniment din Aikido-ul mondial.
În fiecare an, toate cluburile de Aikido din Japonia se reunesc la acest eveniment, alături de câteva cluburi din lume. Anul acesta, printre cele 8 țări invitate se numără și România, prin organizația națională Aikikai România.
Va fi pentru prima dată în istoria de 57 de ani a evenimentului când România participă. Delegația „tricoloră” va avea 20 de sportivi, care vor oferi o demonstrație.
Evenimentul va avea loc în Tokyo, pe 25 mai, în sala Nippon Budokan, de 10.000 de locuri.
Imagini de la evenimentul din 2018
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!