SPORTURI  »  ALTELE  »  EUROLIGA

Spectacol pe nisip » România a învins vicecampioana Euroligii la fotbal pe plajă

România a învins Elveţia în prima partidă a Euroligii +4   FOTO
România a învins Elveţia în prima partidă a Euroligii

Articol de - Publicat vineri, 08 iunie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 09 iunie 2012 02:15

Echipa naţională de fotbal pe plajă a României continuă seria rezultatelor spectaculoase şi în 2012.

"Tricolorii" au reuşit astăzi să învingă Elveţia la debutul noii ediţii a Euroligii, competiţie în care au terminat pe locul patru în sezonul trecut. Maci şi compania s-au impus cu 5-4 într-un meci dominat categoric de elveţieni, dar în care norocul a fost de partea lor.

Execuţii remarcabile
N-a fost însă totul la mîna hazardului. Vedeta adversarilor, Dejan Stankovici (nu cel de la Inter, dar poate la fel de bun), a deschis scorul după doar două minute de meci. Elevii lui Viorel Farcaş au revenit însă imediat prin lobul spectaculos reuşit de Liviu Croitoru.

Maci ne-a adus în avantaj în repriza secundă cu un gol specialitatea casei. O foarfecă din apropiere la care elveţienii n-au avut nici o reacţie.

Portar în zi de graţie
Imediat, presiunea a crescut la poarta noastră. Iulian Gîndac s-a aflat însă într-o zi mare. Din 31 de şuturi expediate pe poarta noastră, numai patru au reuşit să-l depăşească. Elveţienii au profitat însă de micile neînţelegeri din apărarea noastră pentru a reveni în avantaj.

Ionel Posteucă ne-a readus în joc, dar, tocmai cînd eram cu gîndul la prelungiri, antrenorul-jucător Schirinzi l-a executat pe Gîndac. Maci, şters după marcarea primului gol, şi-a revenit exact la momentul potrivit, marcînd de la mijlocul terenului.

Lovitura a venit cu două minute înainte de final, cînd Lucian Chirilă a marcat un gol incredibil din lovitură liberă. Victorie cu 5-4 pentru România, care demonstrează că locul patru obţinut anul trecut nu a fost întîmplător.

Mîine, echipa noastră întîlneşte gazda etapei de la Terracina, Italia.

Lotul României
Iulian Gîndac, Laurenţiu Marin - portari, Marian Măciucă, Raj Carauleanu, Liviu Croitoru, Marian Posteucă, Ionel Posteucă, Lucian Chirilă, Adrian Pătulea, Iulian Răvoiu - jucători, Viorel Farcaş - antrenor

CLASAMENT ETAPA I
DIVIZIA A, GRUPA A
1. Rusia 1 1 0 0 9-6 3p
2. Portugalia 1 1 0 0 6-5 2p
3. Spania 1 0 0 1 5-6 0p
4. Franţa 1 0 0 1 6-9 0p
S-au jucat azi: Rusia - Franţa 9-6, Portugalia - Spania 6-5 d.prel.
Mîine: Portugalia - Franţa (ora 17:15, Eurosport 2), Rusia - Spania (ora 18:30, Eurosport 2)

DIVIZIA A, GRUPA B
1. ROMÂNIA 1 1 0 0 5-4 3p
2. Polonia 1 1 0 0 7-6 2p
3. Italia 1 0 0 1 6-7 0p
4. Elveţia 1 0 0 1 4-5 0p
S-au jucat azi: România - Elveţia 5-4, Polonia - Italia 7-6 d. prel.
Mîine: Italia - România (ora 18:45, Eurosport 2), Elveţia - Polonia (ora 16:00, Eurosport 2)

DIVIZIA B
1. Cehia 1 1 0 0 7-0 3p
2. Belarus 1 1 0 0 9-3 3p
3. Ungaria 1 0 0 1 3-9 0p
4. Norvegia 1 0 0 1 0-7 0p
S-au jucat azi: Cehia - Norvegia 7-0, Belarus - Ungaria 9-3
Mîine: Belarus - Norvegia (ora 13:30, Eurosport 2), Cehia - Ungaria (ora 14:45, Eurosport 2)

Pe locul 6 în Europa
Calificarea în semifinalele Euroligii în sezonul trecut i-a garantat României un salt de patru locuri în clasamentul european. Naţionala noastră ocupă în acest moment locul 6 în ierarhia continentale şi e una dintre favorite în preliminariile pentru Mondialul din 2013. Numai primele cinci echipe se vor califica din Europa la turneul ce va fi găzduit de Tahiti.

Cum se desfăşoară Euroliga
Opt echipe alcătuiesc Divizia A, în timp ce Divizia B este formată din echipele mai slabe, în funcţie de clasamentul european. Euroliga la fotbal pe plajă are trei etape, în 2012 ele desfăşurîndu-se la Terracina (8-10 iunie), Berlin (3-5 august),şi Torredembarra (17-19 august). Fiecare echipă participă la două etape, iar la final se face un clasament general.

Primele şase din ierarhie se califică la Superfinala de la Haga. Ultima clasată merge şi ea în Olanda, dar pentru a evolua la baraj cu primele cinci echipe din Divizia B, calificate la turneu în aceeaşi manieră ca şi cele din prima ligă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
fcmateiserban
fcmateiserban  •  09 Iunie 2012, 09:46

De ce nu aţi publicat şi o fotografie cu portarul nostru? Şi el a câştigat meciul! A apărat 27 de şuturi!

fcserban
fcserban  •  09 Iunie 2012, 09:11

Atacantii aduc spectatorii la stadion, dar tot portarii castiga meciurile! Felicitari pentru victorie, d-le profesor Gindac!

leo11
leo11  •  09 Iunie 2012, 00:26

jimmy farcas, un jegoman care s-a trezit mare fotbaliator si antrenor, exact atunci cand marele hot mazare l-a pus sef peste unele din hotiile primariei mafiote constanta... acest mascarici a distrus Futsal Constanta, o echipa frumoasa, formata de baieti la miuta din cartier din pura pasiune... jimmy inca n-ai cumparat mah.trofeul tembelegraf pentru tine si pentru katerincile de jucatori din Tomis Nord... sclavu lu mazare ce esti

Vezi toate comentariile (3)
Comentează