SPORTURI  »  ALTELE  »  CUPA ROMÂNIEI / ROMÂNIA-GERMANIA 8-7

Trei din trei

Articol de - Publicat luni, 29 iunie 2009 00:00

După Rusia şi Ungaria, "tricolorii" au învins ieri şi Germania. Echipa României speră să intre în primele opt la Mondiale

Învingători în faţa campioanei olimpice, Ungaria, românii şi-au dorit să cîştige şi ultimul meci în turneul internaţional de la Bucureşti, cel cu Germania. "Nemţii ne-au pus întotdeauna probleme. Trebuie să-i batem ca să ne ştie de frică", a declarat Kalman Kadar.

Obosiţi însă după luptele interminabile cu ungurii, românii au început cu stîngul partida. Nemţii au marcat de două ori şi tehnicianul echipei noastre, ungurul Istvan Kovacs, a trebuit să ceară time-out pentru a-şi certa elevii. Pînă la pauză România a trecut la conducere, 3-2, dar germanii nu au cedat. Locul 10 la Jocurile Olimpice de la Atena, acolo unde românii nu au reuşit să se califice, nemţii au condus pînă pe final, dar au fost egalaţi de fiecare dată.

Centrul Cosmin Radu a marcat golul victoriei cu două minute înainte de final, arătînd că nu degeaba a primit trofeul pentru cel mai bun jucător al turneului. "Sîntem bucuroşi, am cîştigat toate cele trei meciuri, dar trebuie să rămînem cu picioarele pe pămînt. Au fost doar meciuri amicale, trebuie să ne demonstrăm valoarea şi la Mondialele din luna iulie", a declarat Cosmin Radu.

Istvan Kovacs nu a fost mulţumit după jocul de ieri. "Apărarea a dus greul, dar în atac am ratat mult. Nu am fructificat superiorităţile pe care le-am avut în bazin şi mai avem mult de lucrat", a spus Kovacs. În grupă cu vicecampioana olimpică, SUA, cu Italia şi Macedonia, România şi-a propus ca la Mondialele de la Roma să termine în primele opt.

"Ne rupe la antrenament!"
Cosmin Radu, centrul "naţionalei" României, a dezvăluit ce s-a schimbat în jocul echipei noastre după ce ungurul Istvan Kovacs a fost instalat pe banca tehnică. "Antrenamentele s-au schimbat foarte mult. Se pune foarte mult accent pe partea fizică. Ce mai, ne rupe cu pregătirea. După ce stai două ore în bazin şi înoţi ca nebunul, nu mai ai chef de nimic", a declarat Cosmin Radu.

"România s-a schimbat mult în bine. Împotriva Ungariei a jucat cu mult curaj, s-a apărat extraordinar şi poate fi surpriza de la Mondialele din Italia"
Denes Kemeny, antrenor Ungaria

Se pregătesc cu ungurii
România va continua pregătirile pentru Campionatele Mondiale de la Roma la Budapesta, alături de poloiştii campioanei olimpice. "Numai jucînd şi antrenîndu-te cu cei mai buni progresezi. Avem şansa să ne pregătim alături de cea mai bună echipă din lume la ora actuală şi rezultatele se văd", a declarat Kalman Kadar, marcatorul a două goluri în meciul de ieri cu Germania. "De acum o să punem accent pe pregătirea tactică. O să vizionăm şi adversarii pentru că am intrat în linie dreaptă pentru Mondiale", a spus tehnicianul Istvan Kovacs.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a scos azi 900.000 de euro din buzunar: „Am închis-o cu el, gata!”
Superliga

FCSB a luat decizia în cazul lui Târnovanu! Ce se întâmplă cu portarul după gafa din meciul cu Petrolul

Mihai Stoica a numit cel mai bun fotbalist străin care a jucat în România: „Era altă categorie”

Gigi Becali a dezvăluit meciul la care va reveni pe stadion » Câți bani a strâns pe biletele din Europa League până acum

Bănel Nicoliță a dezvăluit ce salariu are în Liga 4 din România. Primă uriașă primită la semnătură

Comentarii (2)
 •  29 Iunie 2009, 11:04
Postat de red_dog1982 pe 29 Iunie 2009, 01:24

FELICITARI!TINETI-O TOT ASA!

Fratilor de la gsp.ro, ce fel de ziar sunteti voi? De europenele de caiac-canoe din Germania nu scrieti nimic? A participat si Romania acolo. Consider ca e o stire mai utila decat Alibec si iar Alibec sau daca pui bec-ul in fata lui Ali, rezulta chiar Becali. Eu personal va citesc din ce in ce mai rar. Veti da faliment.

red_dog1982
red_dog1982  •  29 Iunie 2009, 01:24

FELICITARI!TINETI-O TOT ASA!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează