Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 septembrie 2016 13:38
Marius Iulian Ursoi (44 de ani), fost campion mondial la kickboxing, și-a pus capăt zilelor marți după ce s-a spânzurat de un arbore aflat în curtea propriei case din Eforie.
Tată a doi copii, Ursoi era unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din Constanța și acum era sub control judiciar pentru că și-a bătut iubita și i-a trimis acasă o coroană mortuară, anunță Știrile Pro TV.
Motivul pentru care fostul campion mondial la kickboxing a recurs la acest gest ar fi faptul că aflase că Judecătoria Constanța urma să-l aresteze preventiv joi, pentru că ar fi încălcat regulile controlului judiciar și și-a vizitat iubitat la serviciu.
Conform sursei citate, bărbatul ar fi lăsat un bilet de adio în care a scris că se temea de faptul că va ajunge după gratii.