Articol de Bogdan Fechită - Publicat miercuri, 30 octombrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 30 octombrie 2013 19:27
Maria Mazilu este una dintre primele sportive din România care şi-a asigurat prezenţa la Jocurile Olimpice de la Soci. Ea va concura la proba de skeleton şi va participa pentru a doua oară la cea mai importantă competiţie sportivă.
Cea mai tînăra participantă în proba de skeleton la JO de la Vancouver, a acceptat să facă parte, alături de mama ei, într-o campanie care accentuează poveştile părinţilor de sportivi. Filmul care reflectă povestea Mariei Mazilu şi a mamei ei a fost lansat azi şi e prezentat în premieră de GSP.RO.
”Am fost mereu o neînfricată. Am vrut mereu să fiu prezentă acolo unde e pericolul mai mare. Mi-a plăcut mereu să joc fotbal, să mă urc în copaci, iar mai tîrziu am ajuns o bună alergătoare în ţara mea.”, e portretul pe care şi-l face Maria Mazilu.
Sportiva româncă a povestit şi cum a început să practice skeletonul: ”Antrenorul meu m-a sfătuit să încerc acest sport. Chiar dacă am atins viteze de peste 140 km/oră, nu mi-a fost niciodată frică. Ador sentimentul care mă cuprinde în acel moment.”
Cel mai mare regret al Mariei a fost faptul că a trebuit să emigreze. ”Am fost nevoită să îmi părăsesc ţara pentru că în România nu aveam locuri în care să mă pot antrena. Cînd am plecat prima dată de acasă, mama mea a suferit un accident vascular cerebral care m-a speriat foarte mult. Cînd am revăzut-o, nu am putut să îi vorbesc, a fost ca şi cum nu ne-ar mai fi recunoscut. A fost foarte devastator pentru mine. M-am simţit slabă şi nimic nu mi se mai părea corect. Am încercat să fac în aşa fel încît să aibă o recuperare cît mai uşoară”, povesteşte sportiva care va concura la Soci.
La rîndul ei, mama Mariei Mazilu şi-a arătat întreaga susţinere pentru fiica sa: ”I-am spus în timp ce mă recuperam că nu contează ce se întîmplă: ea trebuie să meargă înainte. O voi ajuta mereu să ajungă cît mai sus, iar ea mi-a promis că va face asta”.
Olimpiada de la Soci va fi cea de-a doua din cariera Mariei, care va zbura spre glorie cu viteze între 120 şi 140 km/h.
“Cînd ne uităm la determinarea, pasiunea şi munca pe care le depune un atlet pentru a ajunge la Jocurile Olimpice, vedem şi mama care l-a ajutat să înveţe toate aceste lucruri. De aceea mărcile noastre sprijină mamele sportivilor.“, a declarat Marc Pritchard, manager al campaniei ”Mulţumesc, Mamă”.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora